Plenul Senatului României a luat act marți de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, ca urmare a alegerii ei în Parlamentul European. Demisia va deveni efectivă începând cu data de 1 iulie 2024, când mandatul de senator va fi declarat vacant.

„Demisionez din Senatul României începând cu data de 1 iulie, ca urmare a alegerii mele în Parlamentul European (…). Vreau să vă mulțumesc foarte mult pentru colaborarea atât în plen, cât și în comisiile de specialitate, să vă asigur în continuare de tot respectul meu și toată buna colaborare, și sunt convinsă că ne vom revedea, chiar dacă în alte structuri organizatorice”, a transmis Gabriela Firea, conform Agerpres.

Senatorii au votat în unanimitate pentru vacantarea mandatului. Sorin Cîmpeanu, vicepreședinte al Senatului și președinte de ședință, a specificat: „Să dăm și vot pe vacantarea mandatului de senator. Luăm act de demisia doamnei senator Gabriela Firea, începând cu data de 1 iulie 2024, și supun votului vacantarea mandatului de senator ales în Circumscripția electorală 42 București”