Reclamă
Reclamă

Curtea de Apel din Paris a validat, miercuri, un mandat de arestare emis împotriva dictatorului sirian Bashar al-Assad, acuzat de mai multe atacuri cu arme chimice comise de armata siriană în anul 2013 împotriva rebelilor. Assad s-a confruntat cu o rebeliune generalizată pe care a încercat să o reprime violent, rebeliune care a degenerat într-un război civil în timpul Primăverii Arabe.

Verdictul Curţii de Apel franceze este considerat istoric, în special de avocaţii acuzării, care au subliniat în faţa presei că este pentru prima dată când o jurisdicţie naţională stabileşte că imunitatea personală a unui şef de stat în exerciţiu nu este absolută.

Conform uneia dintre avocaţii implicate, Clémence Witt, în baza mandatului de arestare francez, Assad poate fi arestat în orice ţară din UE, iar mandatul ar putea fi folosit şi de state terţe. „Acest mandat a fost emis de Franţa anul trecut, dar Parchetul Naţional Antiterorist a cerut Curţii de Apel să-l anuleze, motivând că imunitatea unui şef de stat în funcţie poate fi anulată doar în urma unor proceduri ale instanţelor internaţionale, cum ar fi Curtea Penală Internaţională (CPI), nu şi ale instanţelor naţionale”, a explicat Witt.

Reclamă

În procedura penală deschisă în Franţa contra dictatorului sirian, acesta este acuzat, împreună cu fratele său Maher, comandant al unei unităţi de elită a armatei siriene, şi cu doi generali, de complicitate la crime împotriva umanităţii în urma atacurilor cu gaz sarin în mai multe oraşe siriene în toamna anului 2013. Conform serviciilor secrete americane, aceste atacuri au provocat peste o mie de morţi.

Războiul civil din Siria, care a ucis sute de mii de oameni, a strămutat milioane şi a atras participarea puterilor mondiale și regionale, durează de mai bine de un deceniu. Luptele între armata siriană şi rebelii care au încercat să-l înlăture de la putere pe Assad au scăzut în intensitate în ultimii ani. Cu sprijinul Rusiei şi al Iranului, armata dictatorului a reuşit să recâștige controlul asupra celei mai mari părţi a teritoriului Siriei, cu excepţia unor zone din nordul ţării.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro