Agenția de presă de stat din Coreea de Nord a anunțat duminică, într-un mesaj de un singur rând, că urmează „vești importante”, dar nu a oferit detalii despre acestea, relatează Reuters.

Anunțul vine în condițiile în care dictatorul de la Phenian, Kim Jong Un, prezidează o întâlnire-cheie a partidului de guvernământ, pentru a analiza performanțele acestuia în prima jumătate a anului.

Într-un buletin separat, emis după mesajul cu „veștile importante”, agenția de presă KCNA a relatat că Kim a ținut un discurs despre prioritățile din cea de-a doua jumătate a anului 2024 și a vorbit despre „abaterile” care împiedică dezvoltarea economică stabilă a țării.

KCNA nu a oferit mai multe detalii despre discursul lui Kim.

Reuniunea partidului vine după recenta vizită a președintelui rus Vladimir Putin la Phenian, în timpul căreia cei doi lideri au semnat un angajament de apărare reciprocă în cazul în care una dintre țări este atacată.