Reclamă

Raluca Pascu s-a deschis total în fața fanilor ei și a vorbit despre cea mai recentă încercare a vieții de care a avut parte, divorțul de artistul Pepe. Nu i-a fost deloc ușor, astfel că a avut de suferit nu doar din punct de vedere psihic, ci supărările și-au pus amprenta și asupra felului în care arată.

Pepe și Raluca s-au iubit necondiționat vreme de aproximativ 9 ani de zile, însă iată că iubirea lor nu a fost pentru totdeauna, așa că, în cele din urmă, s-a ajuns la divorț. Din iubirea lor s-au născut două fetițe absolut minuate, însă se pare că acest lucru nu i-a unit într-atât de mult.

Vestea divorțului dintre ei a venit ca un șoc peste fanii celor doi. Nimeni nu se aștepta la una ca asta, mai ales pentru că nu au dat de înțeles absolut nimic în acest sens de-a lungul timpului. De atunci au trecut doar câteva luni, însă de data aceasta Raluca și-a făcut curaj și a vorbit despre această perioadă extrem de grea.

Raluca Pascu nu este vindecată complet după divorț

Raluca Pascu a avut nevoie de o perioadă în care să se repună pe picioare și în care să-și regăsească liniștea sufletească. Suferința nu a ocolit-o, însă iată că acum a venit momentul să renască din propria cenușă și să se concentreze pe ceea ce contează cu adevărat pentru ea în acest moment.

Bruneta mărturisete, cu durere în suflet, că perioada divorțului a fost una extrem de grea și că efectele s-au văzut și asupra feului în care arăta. Omitea zile întregi să mănânce, astfel că a perdut foarte multe kilograme într-un timp scurt. Dorința lor a fost ca despărțirea să se desfășoare într-un mediu discret, fără mediatizări și scandaluri, însă situația nu a fost exact așa cum ei și-au dorit. În acest sens, credința a ajutat-o foarte mult să depășească clipele extrem de tensionate prin care a trecut.

Raluca Pascu, detalii deștiute despre divorțul de Pepe și cum a reușit să se vindece de durere! ”Erau zile când nu mâncam deloc”

„Mi-e mai greu pentru mine în perioada asta, nu am reușit total să mă liniștesc. Sunt alte lucruri care au prioritate, copiii, să ai liniște sufletească. Eu cel puțin nu am funcționat o perioadă de 5 luni de zile, eram ca o umbra. După ce treci prin perioadele astea grele, vezi cât de important este să ai liniște. M-am motivat în permanență, am atras către mine lucruri positive. Eram atât de căzută psihic și fizic, ajunsesem extrem de slabă. Erau zile când nu mâncam deloc.”, a spus Raluca Pascu pentru Antena Stars.

Cât despre Pepe, Raluca Pascu mărturisește că este de părere că fostul ei soț nu are regrete în ceea ce o privește strict pe ea, ci, mai degrabă, în ceea ce privește situația în sine care s-a creat în urma divorțului.

„De rugat mă rog, tocmai ce am terminat 40 de zile Acatistul Maicii Domnului. Am rugăciuni pentru familie, casă, copii. Doar cine a trecut prin asta poate înțelege. Nu știu dacă mă regretă, e mult spus. Cred că regretă situația în sine, sunt sigură că nimeni nu vrea să ajungă să divorțeze sau să nu mai fie fericit. Asta a fost povestea noastră, atât a fost să fie.”, a mai spus Raluca Pascu.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro