O scrisoare de două pagini scrisă de Albert Einstein, în care celebrul fizician îl avertiza pe președintele american de atunci, Franklin D. Roosevelt, despre eforturile Germaniei naziste de a dezvolta bombe nucleare, va fi scoasă la licitație în septembrie, cu o valoare estimată la 4 milioane de dolari, conform The Guardian.

Scrisoarea, scrisă împreună cu un alt om de știință, Leo Szilard, într-o cabană de pe malul nordic al Long Island din statul New York, este una dintre cele două versiuni existente. În document, datat 2 august 1939, Einstein avertiza guvernul american că Germania investea intens în cercetarea nucleară și că ar putea dezvolta „bombe extrem de puternice.”

Ca urmare a acestei scrisori, Roosevelt a format o comisie care a precedat Proiectul Manhattan, proiect condus de J. Robert Oppenheimer, prin care au fost create bombele nucleare folosite în atacurile asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki în Japonia.

Originalul scrisorii trimise de Einstein se află în biblioteca și muzeul Roosevelt din Hyde Park, New York. A doua versiune – semnată și puțin mai scurtă – va fi vândută de cei care administrează averea regretatului cofondator al Microsoft, Paul Allen. Allen a achiziționat scrisoarea în 2002 de la Malcolm Stevenson Forbes Jr., pentru suma de 2,1 milioane de dolari. Aceasta a fost prima dată când un document istoric din secolul al XX-lea a depășit pragul de 1 milion de dolari, conform Wall Street Journal.

Casa de licitații Christie a mai vândut și alte obiecte aparținând lui Einstein: „Scrisoarea despre Dumnezeu”, în care fizicianul declara că „cuvântul Dumnezeu pentru mine nu este decât expresia și produsul slăbiciunii umane,” s-a vândut pentru aproape 3 milioane de dolari în 2018. De asemenea, un manuscris de 54 de pagini scris de Einstein și inginerul elvețian Michele Besso despre teoria relativității a fost adjudecat cu un preț record de 13 milioane de dolari în 2021.

Scrisoarea din 2 august 1939 începea cu informarea președintelui Roosevelt că ultimele progrese științifice arată că „uraniul poate fi transformat într-o nouă și importantă sursă de energie.” Einstein menționa în document: „Este posibil să creezi o reacție nucleară în lanț într-o masă mare de uraniu… și acest fenomen nou ar putea duce și la construirea de bombe.”