Guvernul Statelor Unite a susținut, miercuri, că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, în prezent liber după un acord cu justiţia americană, „a pus oameni în pericol” făcând publice mii de documente confidenţiale în anii 2010.

„Documentele publicate furnizau informaţii care permiteau identificarea unor persoane în contact cu Departamentul de Stat, inclusiv lideri de opoziţie, activişti pentru drepturile omului din întreaga lume, a căror situaţie a fost pusă în pericol din cauza dezvăluirii lor publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.

„De asemenea, aceasta a fost o piedică în calea personalului american de a construi relaţii şi de a purta discuţii sincere”, a adăugat Miller.

Assange a fost eliberat după o audiere rapidă la tribunalul federal american din Saipan, în Insulele Mariane de Nord. El s-a întors în Australia, ţara sa de origine. Conform acordului, fostul informatician a pledat vinovat pentru obţinerea şi divulgarea de informaţii referitoare la apărarea naţională.

Justiţia americană îl urmărea pentru că a făcut publice, începând din 2010, peste 700.000 de documente confidenţiale despre activităţile militare şi diplomatice ale Statelor Unite, mai ales în Irak şi Afganistan.

Assange este văzut de susţinătorii săi drept un erou al libertăţii de exprimare, dar criticii săi îl acuză că a făcut public un număr mare de documente guvernamentale fără a le filtra pe cele care ar fi putut provoca pagube. La acea dată, Departamentul de Stat „a trebuit să facă tot posibilul pentru a scoate oamenii din pericol”, a subliniat Miller, fără a oferi detalii.