Reclamă
Reclamă

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că va participa luni, de la ora 11.00, la consultările anunțate de premierul Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidențiale din acest an.

Potrivit unui comunicat transmis de către formațiune, din delegație vor face parte președintele partidului, George Simion, președintele Consiliului Național de Conducere, Claudiu Târziu, și prim-vicepreședintele AUR, Marius Lulea. Totodată, AUR acuză coaliția PSD-PNL de „iresponsabilitate”.

„AUR condamnă lipsa de asumare a prim-ministrului Marcel Ciolacu, precum şi iresponsabilitatea coaliţiei PSD-PNL în privinţa modului deficitar în care cele două partide conduc ţara şi au organizat alegerile din 9 iunie, iar acum jonglează, după propriile interese politice, cu data alegerilor prezidenţiale”, se mai arată în comunicatul formațiunii.

Reclamă

Ciolacu a chemat partidele la discuții în condițiile în care PSD și PNL nu au reușit să ajungă la un acord privind calendarul alegerilor, iar în ultimele zile a avut loc un război al declarațiilor între cele două partide. Inițial, coaliția a decis ca alegerile prezidențiale să aibă loc în septembrie, dar liberalii s-au răzgândit și vor acum organizarea scrutinului în noiembrie, la fel ca acum 5 ani.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat vineri, 28 iunie, că varianta corectă pentru organizarea alegerilor prezidențiale este 30 noiembrie pentru primul tur de scrutin și 8 decembrie pentru turul al doilea.

„Eu cred că cealaltă variantă ar fi primul tur undeva la sfârșitul lunii noiembrie, 30 noiembrie, și pe 8 decembrie turul doi. Deci este o variantă corectă, din punctul meu de vedere, și dacă va fi o întâlnire eu voi susține acest calendar, această variantă”, a afirmat Kelemen Hunor, într-o emisiune la RFI.

Potrivit lui Kelemen Hunor, ar fi trebuit să se meargă pe decizia luată deja. „Pentru mine rămâne această întrebare – cum poți să ai încredere în cei care au anunțat un calendar și își schimbă cuvântul, nu își respectă cuvântul dat? Nu este prima dată. (…) Din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să meargă pe decizia luată. Am în fața mea decizia Biroului Politic Național al PNL, în care ei au anunțat 15 septembrie și 29 septembrie. (…). Până la urmă, eu cred că undeva în noiembrie vom avea alegeri, pentru septembrie deja am pierdut posibilitatea de a organiza alegeri”, a precizat liderul UDMR, citat de Agerpres.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidențiale, argumentând că „țopăiala” pe această temă afectează încrederea între parteneri și trebuie să înceteze. „Ca premier al României am obligația de a nu favoriza un partid sau o coaliție. Astăzi, practic, ieșim din calendarul electoral stabilit anterior, fiind ultima zi în care putem promova HG-ul de stabilire a datei alegerilor convenită pe 15 septembrie. De aceea, de luni, alături de cei doi vicepremieri, îi voi invita pe liderii tuturor partidelor politice, pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. Aceasta este abordarea corectă și nu schimbarea unui ministru căruia i s-a impus de către propriul partid să nu inițieze un act normativ convenit anterior. Nu voi răspunde provocărilor de a declanșa o criză guvernamentală și instabilitate în România”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro