Reclamă
Reclamă

Premierul Marcel Ciolacu a aprobat în ședința de Guvern de ieri Hotărârea pentru demolarea Stadionului Dinamo. Rămâne o chestiune de timp până când buldozerele vor intra pe „Ștefan cel Mare” pentru a demola vechea arenă, iar în Capitală va apărea un nou stadion la standarde europene, potrivit gsp.ro.

Noul stadion Dinamo a fost inițial inclus în planul pentru Campionatul European din 2020, dar acest lucru nu s-a concretizat din cauza mai multor piedici. „Hotărâre de Guvern privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Afacerilor Interne – Clubul Sportiv Dinamo București, ca urmare a reevaluării, comasarea acestora într-un singur imobil cu număr M.F. 35328, precum și trecerea unor construcții din imobilul rezultat în urma comasării din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării,” se precizează în hotărârea semnată de premier în ședința din 28 iunie.

Dinamo mai are totuși de trecut o serie de etape până să își primească noul stadion. Următoarea etapă este organizarea licitației de către Compania Națională de Investiții (CNI). Dacă nu vor apărea probleme legate de contestații sau de buget, contractele de demolare se vor semna, iar buldozerele ar putea intra în funcțiune cel mai devreme în toamna acestui an.

Reclamă

După demolare, constructorul câștigător al licitației va trebui să obțină alte autorizații. Termenul de finalizare al lucrărilor este de 25 de luni.

Vestea demolării vine după ce, în luna martie a acestui an, guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncționale, al cărei beneficiar va fi Clubul Sportiv Dinamo București. Arena va avea peste 25.000 de locuri și va dispune de diverse spații complementare pentru sport: săli de box, de haltere, de judo, de lupte, de gimnastică, de fitness și de scrimă, vestiare și spații conexe pentru personal, cantonamente, spectatori, presă, transmisii TV, depozitări și alte spații tehnice.

Proiectul prevede și realizarea unui spațiu expozițional pentru evenimente culturale și expoziții, inclusiv o expoziție permanentă cu trofeele clubului. Arena va dispune și de un heliport pentru aterizarea aeronavelor SMURD, cu acces către Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Suprafața totală desfășurată a arenei va fi de 66.716 mp, durata de execuție este de 25 luni, iar valoarea totală a investiției este estimată la 854.573.000 lei (827.893.000 lei finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Programul național de construcții de interes public sau social derulat de CNI și 26.680.000 lei finanțate de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo București).

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro