Reclamă
Reclamă

Preşedintele ultra-liberal al Argentinei, Javier Milei, a refuzat să îi ceară scuze omologului său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, aşa cum solicitase acesta din urmă, spunând în schimb că este un „mic stângist” cu un „ego inflamat”, relatează AFP, citată de News.ro.

„Trebuie să trecem peste aceste banalităţi, pentru că interesele argentinienilor şi ale brazilienilor sunt mai importante decât orgoliul inflamat al unui mic stângist”, a declarat Javier Milei, invitat de postul de televiziune LN+ să răspundă la solicitarea lui Lula de a-şi cere scuze.

Preşedintele brazilian a spus că refuză să se întâlnească cu omologul său argentinian până când acesta din urmă nu îşi va cere scuze pentru „multe lucruri stupide” pe care le-a spus, deşi nu a precizat la ce se referă.

Reclamă

„Problema este că l-am numit corupt. Nu a fost încarcerat pentru că era corupt? L-am numit comunist. Nu este el un comunist? De când trebuie să ne cerem scuze pentru că spunem adevărul? Sau suntem atât de saturaţi de corectitudine politică, încât nu mai putem spune nimic de stânga, chiar dacă este adevărat?”, a declarat vineri Javier Milei.

Lula, care nu a participat la învestirea lui Milei în decembrie anul trecut, mai ales că virulentul preşedinte argentinian se declară un apropiat al fostului preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, declarase miercuri că „Argentina este o ţară foarte importantă pentru Brazilia şi Brazilia este foarte importantă pentru Argentina. Nu poate un preşedinte al Republicii să semene discordie”, a spus Lula.

Totuşi, cei doi s-au salutat cordial la recenta lor întâlnire de la summitul G7 din Italia, dar nu au avut niciun schimb de replici în privat. Ei se vor întâlni din nou la Asuncion, la începutul lunii iulie, cu ocazia summitului Mercosur, blocul comercial ai cărui parteneri principali sunt, alături de Paraguay, Uruguay şi Bolivia.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro