Reclamă
Reclamă

Grecia va avea parte de ploi mult aşteptate în a doua parte a acestei săptămâni, după ce ţara mediteraneeană s-a confruntat cu cea mai secetoasă lună iunie de după anul 2006, informează DPA.

Serviciul de prognoze meteorologice din Grecia a anunţat miercuri că precipitaţiile vor acoperi mare parte din teritoriul elen în cursul zilei de joi, iar în unele regiuni se vor înregistra furtuni violente şi grindină. Precipitaţiile ar trebui să se încheie până vineri, scrie Agerpes.

Ploile sunt necesare în regim de urgenţă pentru a umple rezervoarele de apă ale Greciei şi pentru a iriga terenurile agricole după o secetă prelungită. Capitala ţării, Atena, înregistrează de obicei o medie de 21 mililitri de precipitaţii în luna iunie, dar, în acest an, a fost lipsită de ploi în ultimele cinci săptămâni.

Reclamă

Alte regiuni au rămas şi ele fără precipitaţii în ultima lună, inclusiv oraşul Sparta din Peninsula Peloponez, care se aşteaptă de obicei la o medie de 35 de mililitri de precipitaţii.

Deşi precipitaţiile prognozate sunt aşteptate cu nerăbdare în Grecia, autorităţile elene şi-au exprimat îngrijorarea că furtunile ar putea provoca incendii de pădure dacă fulgerele lovesc zone uscate, aşa cum s-a întâmplat marţi în oraşul Kozani din nordul ţării. În alte zone, există temeri legate de inundaţii, în cazul în care solul uscat nu va putea să absoarbă precipitaţiile abundente.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro