Reclamă
Reclamă

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare nowcasting Cod roşu de furtună, valabilă pe durata orei următoare în judeţul Suceava, potrivit Agerpres.

ACTUALIZARE 16:05 Meteorologii au extins codul roșu pentru județul Suceava până la ora 17:00. Sunt vizate localitățile: Fălticeni, Dolhasca, Liteni, Cornu Luncii, Udești, Mălini, Verești, Preutești, Bosanci, Stulpicani, Baia, Păltinoasa, Slatina, Forăști, Fântânele, Râșca, Boroaia, Vadu Moldovei, Rădășeni, Dolhești, Moara, Horodniceni, Vulturești, Bogdănești, Stroiești, Valea Moldovei, Pârteștii de Jos, Drăgoiești, Berchisesti, Bunești, Ilișești, Fântâna Mare, Capu Câmpului, Hârtop, Ciprian Porumbescu.

Sunt prognozate averse torențiale care vor acumula peste 50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie puternică și grindină.

Reclamă

Potrivit informațiilor inițiale, până la ora 16:30, avertizarea pentru județul Suceava includea localitățile: Suceava, Salcea, Dumbrăveni, Udeşti, Şcheia, Bosanci, Ipoteşti, Moara, Adâncata, Mitocu Dragomirnei, Stroieşti şi Siminicea. Fenomenele meteorologice prevăzute în aceste zone erau averse torenţiale (cu peste 40 l/mp), frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii şi mari, precum şi vijelie puternică.

De asemenea, ANM a emis un Cod roșu de grindină de dimensiuni medii și mari, vijelie puternică, averse torențiale peste 40 l/mp și frecvente descărcări electrice în județul Botoșani. Localitățile afectate sunt: Botoșani, Mihai Eminescu, Vlădeni, Curtești, Bucecea. Avertismentul este valabil începând cu ora 16:00 până la 16:45.

ANM precizează că avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro