Margherita de la Clejani a avut parte de un mare ghinion în această dimineață. A luat parte la un accident rutier în București. Oamenii legii, în urma cercetărilor efectuate, au ajuns la o ipoteză de neimaginat. Artista s-a comportat foarte ciudat în fața polițiștilor, astfel că oamenii legii au intrat la bănuieli în ceea ce o privește. În urma investigațiilor, s-a dovedit faptul că Margherita consumase heroină înainte de a se urca la volan. Acum, fiica Celejanilor riscă deschiderea unui dosar penal. Incidentul din trafic nu a avut consecințe grave, din fericire. Doar mașina artistei a avut puțin de suferit…
Autor: Mihaela Lucia
Război la ”Românii au talent”! Pandemia de coronavirus a adus numeroase schimbări în viața oamenilor de pretutindeni. Aceste schimbări au avut repercursiuni și în ceea ce privește emisiunile de televiziune. Așa s-a întâmplat și în cazul emisiunii ”Românii au talent”. Astfel că s-au impus noi reguli în ceea ce privește această emisiune. În timpul ediției de seara trecută, producătorii emisiunii de pe Pro Tvau adus în fașa publicului o serie din cele mai impresionante momente care au avut loc în cadrul sezonului. Acest fapt a adus atât cu sine atât aprecieri din partea fanilor, cât și păreri negative. Au fost…
Ce salariu încasează Andreea Mantea la ”Puterea Dragostei”? Andreea Mantea se numără printre cele mai apreciate vedete de la noi. Pe lângă faptul că este extrem de talentată în a fi prezentatoare Tv, Andreea este și extrem de sexy. Vedeta se dedică total jobului său, astfel că aceasta a acumulat, până în pezent, nici mai mult nici mai puțin decât 10 ani în care a fost prezentatoare în cadrul diferitor show-uri. Și nu gratuit! Vedeta a acumulat sume frumușele în conturi de-a lungul timpului. Acum este prezentatoare în cadrul emisiunii ”Puterea Dragostei”. Ce sumă de bani primește, lună de lună,…
Chiar dacă încă nu a născut cel de-al doilea copil, Laura Cosoi are deja planuri în ceea cel privește pe cel de-al treilea copil. Da, ați auzit bine! Frumoasa actriță a oferit detalii cu privire la acest aspect. Vedeta vrea să aibă în jur cât mai mulți copilași, se pare. Deja are în plan venirea pe lume a unui băiețel. Chiar dacă încă nu a născut, Laura Cosoi este nerebdătoare să devină din nou însărcinată și mămică pentru a treia oară. Se pare că laura este extrem de fericită și recunoscătoare pentru darurile pe care le-a primit până acum de…
Selly nu mai are nevoie de nicio prezentare! Este cunoscut, este talentat, are portofelul plin și are tot ce și-ar putea dori un tânăr așa cum este el. Este considerat chiar un exemplu pentru mulți tineri de vârsta lui. A atins succesul la o vârstă destul de fragedă, căci la 18 ani Selly a devenit milionar. Acesta a reușit să ajungă în top prin multă muncă și dedicare, aceste fiind cheia succesului în ceea ce-l privește pe Selly. Chiar dacă este faimos, asta nu îneamnă că este fără de greșeală. Destul de curând, Selly a fost ținta răutăților fanilor de…
Abi Talent, ce s-a întâmplat cu tine? Tânărul parcă se tot ascunde de viața publică. Așa că susținătorii lui se tot întreabă ce mai face, cum mai este, cu ce se mai ocupă sau care este motivul pentru care nu mai dă niciun semn pe rețelele de socializare. Nicio grijă, pentru că Abi Talent reapare așa cum n-a mai apărut până acum. ”Regele României” s-a cam retras din viața publică de ceva timp. Pe conturile de socializare ale tânărului artist bate vântul, așa că fanii și-au pus tot felul de întrebări. Are Abi grijă de toate și nu lasă lucrurile…
Gina Pistol și Smiley formeaza unul dintre cele mai apreciate cupluri din lumea mondenă din România. Și nu gratuit! Aceștia își dedică viața unul altuia de aproximativ trei ani de zile și se declară a fi foarte fericiți împreună. Cu toate acestea, până acum vedetele nu au făcut copii și nici nu și-au oficializat relația. Ce spune Smiley despre un potențial copil? Se pare că Smiley nu este deloc împotriva venirii pe lume în viața lor a unui copil, însă așteaptă momentul potrivit. Artistul mai spune că atunci când va veni, va fi primit cu brațele deschise orice-ar fi. Mai…
Andreea Bălan a făcut senzație din nou pe internet cu noul clip pe care urmează să-l lanseze. Artista este din ce în ce mai îndrăzneață și mai determinată să aibă succes în ceea ce face. Așa că ultima apariție a ei în cel mai proaspăt clip a lăsat lumea cu gurile căscate. Andreea a filmat fără sutien dând târcoale unui bărbat, căruia nu i-a dezvăluit identitatea momentan, pentru că era cu spatele. ”Am crezut în basme” se numește piesa care se anunță a face furori în rândul fanilor. Nu cu mult timp în urmă, Andreea Bălan și-a anunțat fanii cu…
Trupa O-Zone a făcut senzație timp de mai mulți ani. Hitul care a rupt întreaga lume în două a fost ”Dragostea din tei”. Se părea că tinerii care făceau parte din trupă au dat loviura și că dețineau rețeta sigură a succesului. Înflorind ce în ce mai mult în plan profesional, în unele momente de glorie aveau lumea la picioare. Câștigurile financiare nu au întârziat să apară, iar acestea au fost destul de consistente. Faimoasa trupă O-Zone s-a bucurat de 10 milioane de euro. Cu toate acestea, membrii trupei au luat o decizie cu care și-a șocat fanii și anume…
S-ar putea spune că Jador are femeile la picioare și face furori oriunde apare. Are toate calitățile unui bărbat după care majoritatea femeilor ar râvni. Este talentat, destul de chipeș și cu portofelul plin. Lucrurile s-au schimbat, din păcate pentru domnișoare, pentru că Jador nu mai este bărbat liber! Jador nu mai e un burlac! De acum este un bărbat însurat și cu responsabilități. S-a căsătorit chiar în direct în cadrul emisiunii ”Star Matinal”! Se pare că artistul și-a găsit aleasa inimii chiar pe platourile de filmare. Cine le-a oficializat căsătoria? Chiar ofițerul de stare civilă, nimeni altul decât Dima…
Anamaria Prodan est o adevărată divă. Se mândrește cu un soț care o răsfață cu orice ocazia și are o viață demnă de un adevărat star. Sexy impresara și soțul ei, Laurențiu Reghecampf, duc o viață minunată unul alături de celălat, se iubesc necondiționat, iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Cu toții o știm pe Anamaria Prodan și despre viața luxoasă pe care o duce. Atât în România, cât și în Dubai, aceata are o viață de lux și se poate spune că are tot ce și-ar putea dori. În plan profesional, aceasta prosperă pe zi ce trece,…
Cu siguranță Bianca Drăgușanu l-a făcut să regrete că s-au despărțit! Cu o așa fotografie, orice bărbat ae regreta o asemena piedere. Se pare că Bianca Drăgușanu a ținut să îi aducă aminte fostului său partener de viață, Alex Bodi, ceea ce a avut lângă el la un moment dat. Așa că diva a postat pe rețelele de socializae o fotografie cu fundul la vedere… la fereastră. A apărut mai mult dezbrăcată decât îmbrăcată, spre deliciul bărbaților. Nici bine nu s-au împăcat, că s-au și despărțit iar! Dragoste cu năbădăi, cum s-ar spune. Bianca Drăgușanu și Alex Bodi și-au spus…