Reclamă

Compania chineză Beijing Tianbing Technology a anunţat că prima treaptă a rachetei sale Tianlong-3 s-a desprins de platforma de lansare în timpul unui test, ca urmare a unei defecţiuni structurale, şi a aterizat într-o zonă colinară a oraşului Gongyi, în centrul Chinei, transmite duminică Reuters.

În urma incidentului nu au fost raportate victime, potrivit cercetărilor preliminare. Beijing Tianbing, cunoscută şi sub numele de Space Pioneer, a declarat pe contul său oficial de pe platforma WeChat că nici o persoană nu a fost rănită.

Componentele treptei rachetei s-au împrăştiat într-o „zonă sigură”, dar au provocat un incendiu, conform unei declaraţii separate a biroului pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din Gongyi. Incendiul a fost stins şi nicio persoană nu a fost rănită, a precizat instituţia.

Tianlong-3 („Sky Dragon 3”) este o rachetă cu două trepte, parţial reutilizabilă, aflată în curs de dezvoltare de către Space Pioneer, unul dintre producătorii chinezi de rachete din sectorul privat, cu o dezvoltare rapidă în ultimii cinci ani.

Căderea unor resturi de rachete în China în urma lansărilor nu reprezintă un eveniment neobişnuit. Totuși, se întâmplă foarte rar ca o parte a unei rachete în curs de dezvoltare să efectueze un zbor neplanificat în afara locului de testare şi să se prăbuşească.

Potrivit Space Pioneer, prima treaptă a Tianlong-3 s-a activat în mod normal în timpul unui test la cald, însă ulterior s-a desprins de platforma de testare din cauza unei defecţiuni structurale şi a aterizat într-o zonă colinară, la 1,5 kilometri distanţă.

Tianlong-3 este comparabilă cu Falcon 9 de la SpaceX, potrivit Space Pioneer. În aprilie 2023, Space Pioneer a lansat Tianlong-2, o rachetă pe bază de kerosen-oxigen, devenind prima companie chineză privată care a trimis în spaţiu o rachetă folosind propulsoare cu combustibil lichid.

Companiile spaţiale comerciale chineze s-au grăbit să îşi facă intrarea în acest sector din 2014, când investiţiile private în industrie au fost permise de stat. Multe dintre aceste companii au început să producă sateliţi, în timp ce altele, inclusiv Space Pioneer, s-au concentrat pe dezvoltarea de rachete reutilizabile, ce pot reduce semnificativ costurile misiunilor spaţiale.

Bazele de testare ale acestor companii se regăsesc de-a lungul zonelor de coastă ale Chinei, din motive de siguranţă. Însă, unele dintre acestea sunt amplasate în interiorul ţării, cum ar fi centrul de testare al Space Pioneer din Gongyi, un oraş cu 800 000 de locuitori, situat în provincia Henan (centru).


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro