Reclamă
Reclamă

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi că a văzut fragmente din dezbaterea televizată dintre președintele în exercițiu american, Joe Biden, și candidatul republican Donald Trump, dar că preferința sa pentru Biden ca viitor președinte al SUA a rămas neschimbată, relatează Reuters.

Întrebat de un reporter al televiziunii de stat dacă Biden sau Trump ar fi mai bun pentru Rusia, dacă preferința sa declarată public pentru Biden s-a schimbat după recenta dezbatere televizată și dacă a văzut-o, Putin a răspuns: „Nu s-a schimbat nimic”.

„Ce, nu știam ce se poate întâmpla? Știam”, a remarcat Putin, care a declarat în repetate rânduri că el simte că Biden este preferabil ca viitor președinte al SUA în locul lui Donald Trump, chiar și după ce Joe Biden l-a catalogat pe liderul rus drept „un ticălos nebun”.

Reclamă

Putin a declarat că a văzut unele părți din dezbaterea televizată între Biden și Trump pentru că a avut alte treburi de rezolvat. „Am văzut câteva fragmente…căci am destule de făcut”, a spus Putin.

Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a avut o prestație slabă în timpul dezbaterii, ceea ce a adus în prim-planul campaniei întrebări legate de vârsta și capacitatea sa mentală.

Putin a mai spus că a acordat puțină atenție informațiilor din mass-media cu privire la dezbatere, deși nu a putut să o ignore, deoarece Statele Unite au rămas o mare putere, potrivit Reuters.

Reclamă
Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro