Zece judeţe din Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, cea mai mare parte a Carpaţilor Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali se află, marţi, sub atenţionare Cod galben de ploi torenţiale, intensificări ale vântului şi chiar vijelii. În schimb, şapte judeţe din Oltenia şi Muntenia, precum şi municipiul Bucureşti, se află sub incidenţa unui Cod galben care vizează un val de căldură persistent şi disconfort termic. Miercuri, valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei şi Munteniei şi se va extinde în Banat.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă de marţi, de la ora 12.00, până miercuri, la ora 3.00, în judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi în unele zone ale judeţelor Cluj, Vâlcea, Gorj şi Mehedinţi. „În intervalul menţionat, în Banat, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h), descărcări electrice şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp”, a arătat ANM.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi, pe arii restrânse, şi în restul teritoriului.
O altă atenţionare Cod galben, privind un val de căldură persistent şi disconfort termic ridicat, este valabilă, marţi, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti. Astfel, valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei şi Munteniei, disconfortul termic se va menţine ridicat, indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi şi pe alocuri va fi caniculă. Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34…35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade.
Potrivit ANM, miercuri va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de val de căldură persistent şi în extindere, disconfort termic ridicat, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti. „Valul de căldură va persista în jumătatea sudică a Olteniei şi Munteniei şi se va extinde în Banat. Disconfortul termic se va menţine ridicat, indicele temperatură – umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi şi va fi caniculă. Temperaturile maxime, mai mari decât cele normale la această dată, vor fi în general de 34…35 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de 20 de grade”, au transmis meteorologii.
În zona municipiului Bucureşti, de marţi de la ora 10.00, până miercuri, la aceeaşi oră, valul de căldură şi disconfortul termic ridicat vor persista, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 33…35 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade.
De miercuri dimineaţă până joi, la ora 10.00, valul de căldură şi disconfortul termic ridicat se vor menţine, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 34…35 de grade, iar cea minimă de 18…20 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.