Reclamă

Prima zi a săptămânii aduce vreme mohorâtă în toată țara, dar și temperaturi mai scăzute decât cele specifice lunii septembrie. Meteorologii au anunțat că vor exista înnorări temporare accentuate, mai ales în nordul țării și la munte. 

Prognoza meteo, 19 septembrie

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat că vremea se răcește brusc în toată țara, iar temperaturile sunt mai scăzute față de normalul perioadei.

Sunt așteptate și precipitații pe arii restrânse, dar mai ales la munte, unde deja ieri s-a așternut primul strat de zăpadă. Meteorologii au precizat că va ploua slab și în nordul țării, iar vântul rămâne în continuare activ, iar la munte va bate cu până la 90…100 km/h.

( CITEȘTE ȘI: ANM a emis un cod galben de intensificări ale vântului. Ce zone sunt vizate )

Vremea în România, luni, septembrie. Temperaturile au scăzut în toată țara
Pexels

Temperaturile maxime nu vor mai depăși 21 de grade, valori termice înregistrate în Dobrogea și Bărăgan. Valorile termice minime vor fi cuprinse între 6 și 8 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

În Capitală, vremea se menține pentru luna septembrie, chiar mai rece decât anul trecut. Temperaturile sunt mai scăzute față de ziua anterioară, iar cerul va fi variabil. Norii apar în cea de-a doua parte a zilei, dar există condiții slabe de precipitații. Se vor înregistra maxim 22 de grade, în timp ce minima va fi de 10 grade.

Meteorologii au anunțat că întreagă săptămână se vor înregistra temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei. O ușoară creștere a temperaturilor se va înregistra la începutul săptămânii viitoare, atunci când masa polară care a cuprins România se retrage treptat.

Tot atunci, revin și ploile care vor fi însemnate cantitativ, mai ales în vestul și sud-vestul țării. În restul țării, vremea va fi plăcută și vor exista înnorări temporar accentuate și condiții slabe de precipitații.

Temperaturile încep să crească la începutul săptămânii 3 – 10 octombrie, atunci când vremea va fi plăcută, iar temperaturile se vor încadra în valorile normale.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro