Reclamă

Klaus Iohannis, președintele României, a făcut un gest incredibil pentru ofițerul psiholog în poliție, Dorin Dumitran, cel care a făcut profilului psihologic a lui Gheorghe Dincă, oferindu-i o medalie, menționează vineri ministrul de Interne Marcel Velea.

”Pe 1 Decembrie, profilerul a primit de la domnul preşedinte Klaus Iohannis, la propunerea mea, o distincţie importantă la nivel naţional, un brevet care l-a ridicat la grad de cavaler. La 1 Decembrie. Nu am spus la foarte multă lume, dar ştiam evoluția cazului. La 1 Decembrie a fost avansat şi medaliat de către preşedintele României. Şi la următoarele…, nu am vrut să promovăm la un grad militar superior, poliţienesc superior, că el nu e militar, până nu s-a finalizat ancheta şi cazul. Dar în timpul anchetei l-am medaliat pentru că ştiam ce rezultate vor fi. Eram doar de o lună ministru”, a declarat Marcel Vela.

Dosarul „Cracal” în care Gheorghe Dincă are opt capete de acuzare a fost trimis de DIICOT în instanță, acesta urmând să fie judecat de către Tribunalul Olt.

 


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro