Un vlogger celebru din SUA, Christian Grossi, a criticat dur Aeroportul Otopeni pe rețelele de socializare, numindu-l „cel mai prost din Europa”. Acesta a declarat că iubirea sa pentru România nu este suficientă pentru a trece peste problemele cu care s-a confruntat repetat în aerogara bucureșteană.

Grossi și-a exprimat nemulțumirea în urma unei întârzieri prelungite a zborului său, fiind nevoit să stea în aeroport fără aer condiționat din cauza unei avarii la instalația de climatizare. „Sunt în România și ăsta este mai mult decât un videoclip serios. Momentan, zbor din România și mă aflu în aeroport. Vedeți ce este pe fața mea? Este transpirație. De ce? Pentru că acesta este cel mai prost aeroport din Europa. Iubesc această țară, chiar o iubesc, iubesc România, dar asta… uitați-vă la asta. Sunt oameni care stau pe scări, eu stau pe scări, nu sunt locuri și înăuntru sunt vreo 95 de grade, în Celsius sunt 35-37 de grade în interiorul aeroportului. Acesta este al treilea an, este a șasea oară când vin în România și este aceeași experiență de fiecare dată în aeroportul din București. Asta este cea mai rea parte a României, chiar aici, aeroportul vostru. Trebuie să reparați asta”, a declarat vloggerul.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a anunțat marți că a instalat noi echipamente de aer condiționat la Aeroportul Henri Coandă, după avaria din zona de îmbarcare. „La Aeroportul Henri Coandă, au fost puse în funcţiune două echipamente suplimentare de aer condiţionat care să rezolve situaţia apărută în urma avariei produse la sistemul de aer condiţionat din zona de îmbarcare a aerogării Plecări. Alte două echipamente vor fi puse în funcţiune la noapte”, a transmis CNAB într-un comunicat de presă. Compania a precizat că, în plus, un echipament de mare capacitate va fi pus în funcțiune miercuri, 3 iulie, iar un altul pe 4 iulie.