Tinerii sunt deosebit de curioși de intersecția dintre poveștile spuse la clasă și reprezentările Evului Mediu pe care le văd în filme și televiziune.
Judecate după acuratețea lor istorică, portretele cinematografice sunt un amestec. Cu toate acestea, fantezia populară, negravată de prioritatea concurentă de „a face bine”, poate, în linii mari, să reflecte valorile societății medievale care o inspiră.
„Casa Dragonului” este una dintre acele emisiuni TV. Un rege, lipsit de un moștenitor masculin la tronul său, își ridică fiica adolescentă drept succesorul său numit și urmează o dramă dinastică complexă.
Această poveste reflectă obstacolele reale cu care se confruntă femeile care aspirau să exercite autoritatea regală în societatea medievală.
Regina ca și conductă către putere
George R. R. Martin, ale cărui romane au stat la baza serialului HBO „Urzeala Tronurilor”, nu a ascuns inspirația sa pentru „Casa Dragonului”. Anarhia, o perioadă de două decenii, între 1135 și 1154, când un un bărbat și o femeie se întreceau pentru tronul englez.
Povestea a fost așa. Henry I a născut două duzini sau mai mulți copii în afara căsătoriei. Dar cu regina sa, Matilda, a avut doar o fiică. Viitoarea „împărăteasa” Matilda, și un fiu, William. Odată cu nașterea lui William, responsabilitatea principală a reginei medievale a fost îndeplinită. Ar exista un moștenitor masculin.
Apoi a lovit tragedia. În 1120, William, în vârstă de 17 ani, a încercat să traverseze canalul pe timp de noapte. Când cârmacii săi, de asemenea, în stare de ebrietate, au lovit o stâncă, prințul s-a înecat.
Regina murise cu doi ani mai devreme. Așa că Henric I s-a recăsătorit – Adeliza de Louvain – dar nu au avut copii împreună. Leagănul stătea gol. Iar nisipurile din clepsidra lui Henric I se scurgeau, așa că a hotărât că singurul său copil legitim, Matilda, va avea tronul ca regină conducătoare.
Mișcarea a fost fără precedent în Anglia medievală. O regină putea exercita influență în absența fizică a soțului ei sau atunci când, după moartea unui rege, fiul lor era minor. Rolul ei, de altfel, de confident intim și consilier ar putea avea consecințe.
Dar nu era de așteptat ca o regină să leagă o sabie sau să conducă trupele în luptă și să forțeze loialitatea personală pe care se sprijinea regalitatea, ca să nu mai vorbim despre misoginia inerentă societății engleze medievale. Regina era canalul prin care puterea era transferată prin căsătorie și naștere, nu deținătorul ei exclusiv.
Viserys și Henry I împărtășesc aceeași situație
Un scenariu similar conduce complotul „Casa Dragonului”. Preferința absolută pentru un conducător masculin în regatul fictiv Westeros este exprimată în scena de deschidere a serialului.
Bătrânul rege, după ce a supraviețuit fiilor săi, dă putere unui consiliu de nobili să-și aleagă succesorul dintre doi dintre nepoții săi, verii Rhaenys și Viserys. Rhaenys, o femeie, este cea mai în vârstă dintre cele două. Cu toate acestea, bărbatul Viserys devine rege. Iar Rhaenys, „regina care nu a fost niciodată”, recunoaște mai târziu cu regret că aceasta a reprezentat „ordinea lucrurilor”.
Odată instalat, totuși, noul rege al lui Westeros ar fi înțeles situația dificilă a lui Henric I al Angliei
Aemma, regina lui Viserys, suferă de nașteri morti și avorturi spontane și are doar o fiică, Rhaenyra. O speranță care se stinge pentru un fiu este zdrobită atunci când o naștere întreruptă și o operație cezariana brutală, menită să salveze copilul, sfârșește prin a o ucide pe Aemma. Băiatul – moștenitorul dorit cu disperare – nu trăiește mai mult de o zi.
Fără fiu, moștenitorul numit al lui Visery este fratele său mai mic, Daemonul sinistru și desfrânat. Când conduita lui Daemon devine intolerabilă, Viserys îl dezmoștenește și îl alungă. Rămas cu tânăra sa fiică Rhaenyra, el decide să o facă o regină conducătoare. Un rol pe care fata îl savurează în timp ce încearcă să schimbe „ordinea lucrurilor”.
Construirea sprijinului pentru o regină guvernantă
Provocarea pentru un rege medieval, fie Henric I, fie Viserys fictiv, a fost să-i convingă pe nobili să-și depășească prejudecățile și nu doar să accepte. Ci să sprijine activ ascensiunea unei femei la putere.
Henric I a luat măsuri pentru ca fiica sa să fie plăcută pentru ei. Matilda, care se căsătorise cu Sfântul Împărat Roman Henric al V-lea în 1114, s-a întors în Anglia văduvă în 1125. Henric I, hotărât să creeze o legătură sacramentală între fiica sa și magnații Angliei, și-a obligat baronii în 1127 să-și jure sprijinul pentru ea ca succesorul lui. Henric I a trecut apoi la aranjarea unei căsătorii pentru Matilda. Astfel încât să poată da naștere unui nepot și să-și susțină poziția.
După nunta Matildei cu Geoffrey, contele de Anjou, baronii au fost chemați să-și reînnoiască jurământul față de ea în 1131. Un fiu, Henric, sa născut doi ani mai târziu și a urmat un al treilea jurământ. Henric I a murit doi ani mai târziu de otrăvire alimentară după ce a mâncat anghilă, un fel de mâncare preferat de-al său.
Durabilitatea aranjamentelor sale pentru ascensiunea Matildei la autoritate a fost imediat testată
Viserys din „Casa Dragonului” lucrează dintr-un manual similar. Demnii din Westeros își jură loialitatea față de Rhaenyra ca succesor regal. Odată ce Rhaenyra devine căsătorită, Viserys își caută o mulțime de pretendenți. O mireasă reticentă, Rhaenyra aderă în cele din urmă la o uniune în care ar produce „cu respect” un moștenitor de sex masculin. Dar apoi își va lăsa inima să aibă ceea ce și-a dorit.
Rezultatul nefericit este incapacitatea ei de a concepe împreună cu soțul ei în timp ce are trei fii de la un iubit. Situația ei se complică și mai mult de recăsătorirea lui Viserys cu doamna Alicent, care îi dă fii. Pericolele urmăresc calea Rhaenyrei către putere. În Westeros, ca și în Anglia, se așteaptă ca o prințesă să-și păzească îndeaproape castitatea până la căsătorie și, odată căsătorită, să fie monogamă și să nu se „pătească” pentru a-și asigura legitimitatea copiilor ei. Un standard dublu flagrant atunci când nobilii frecvent a avut copii în afara căsătoriei.
Cu toate acestea, chiar și zvonurile despre infidelitatea feminină ar putea amenința succesiunea. Linia contează. Sângele se leagă, așa cum este evident în fluxurile lui care merg de la emblema familiei la stema familiei în creditele de deschidere ale serialului.
Forțele care o sprijină pe Matilda invadează Anglia
Au funcționat aceste strategii?
Nu pentru Matilda. De Blois, un fiu din căsătoria surorii lui Henric I, Adela, cu un conte francez, a înregistrat agresiv o revendicare la coroană după moartea lui Henric I. Mulți magnați englezi și-au uitat convenabil jurămintele față de Matilda, iar Ștefan a devenit rege.
Matilda nu a fost lipsită de susținători. Fratele ei vitreg Robert, contele de Gloucester. Soțul ei, contele de Anjou. Nobilii nemulțumiți de domnia lui De Bois. Și oportuniștii care caută câștig personal din conflict. Matilda a rezistat și a urmat Anarhia.
Forțele care o sprijineau pe Matilda au invadat Anglia în 1139. Dar, cu excepția unui moment în 1141, ea nu a condus niciodată. Apoi s-a concentrat în schimb pe ridicarea fiului ei la coroană.
Urmărirea războiului a trecut în cele din urmă către tânărul Henry. Succesele sale militare din ce în ce mai mari le-au afectat memoria baronilor cu privire la angajamentele lor trecute. Iar părțile aflate în competiție au ajuns la o înțelegere. Henry i-ar urma lui Stephen. Odată cu moartea lui Ștefan, Henric a devenit Henric al II-lea. Anglia nu va avea o altă regină conducătoare până la ascensiunea reginei Maria I în 1553, aproape patru secole mai târziu.
Dar ce zici de Rhaenyra
Westeros nu este Anglia din secolul al XII-lea. Pentru Martin, autorul, Anarhia nu servește la stabilirea faptului istoric, ci este un izvor pentru viziunea sa creatoare. Dragonul care suflă foc – acel locuitor al imaginației medievale – există în Westeros. Urmărirea tronului de către Rhaenyra poate fi plină de dificultăți. Dar ea este “călăreț de dragon”, iar dragonii au fost cel mai înfricoșător bun militar din regat.
Acest lucru o face periculoasă într-un fel în care Matilda din Anglia cu greu ar fi putut concepe. Cu toate acestea, „Casa Dragonului”, prin prisma fanteziei, reflectă o bucată din experiența medievală engleză.
