Parintele Ilarion Argatu, unul dintre cei mai veneraţi duhovnici din România, a lăsat în urmă o colecție de învățături pentru credincioși, oferindu-le îndrumări detaliate pentru a depăși momentele dificile. În lucrarea sa „Paraclisul și câteva dintre învățăturile preacuviosului părinte Ilarion Argatu”, duhovnicul prezintă o rugăciune specială ce trebuie rostită timp de 9 zile, subliniind faptul că primul pas înainte de a începe această rugăciune este pregătirea sufletească și purificarea, prin spovadă și pocăință.
„Trebuie să fii pregătit, adică spovedit de păcate. În timpul celor 9 zile, dacă ești femeie nu trebuie să ai ciclu. Dacă îți vine, trebuie să reiei când nu ai”, este unul dintre sfaturile părintelui Argatu. În plus, se postește 9 zile, ținându-se post negru luni, miercuri și vineri, până la ora 24.00. În fiecare zi se fac 40 de metanii, plus rugăciunile zilnice sau rugăciunea „Tatăl Nostru” rostită cât mai des.
Rugăciunea propusă de părintele Argatu include cererea de dezlegare a vrăjilor, farmecelor și blestemelor cu care credincioșii ar fi legați de vrăjmașii lor. În timpul rugăciunii, se cere dezlegarea „darului de bani, de casă, de îmbrăcăminte, de încălțăminte, darul de Cununie, priceperi ca: priceperea de a face bani, de a face curat, memoria, puterea de munci cu pricepere și spor, etc”.
Părintele Ilarion Argatu, născut în ziua de 2 august 1913, în localitatea Valea Glodului, județul Suceava, a fost un marturisitor în perioada regimului comunist. A fost un duhovnic iubit, rămas în memoria credincioșilor prin învățăturile sale prețioase.