Reclamă
Reclamă

Serghei Riabkov, adjunct al ministerului de externe al Rusiei, a subliniat marţi că subestimarea determinării Rusiei de către Occident ar putea avea consecinţe „tragice şi fatale”, avertizând că Statele Unite şi aliaţii lor se confruntă cu o putere nucleară.

Potrivit oficialului rus, Occidentul deja a subestimat „pregătirea Rusiei de a se apăra şi de a-şi urmări interesele în orice situaţie”. „Nici nu vreau să mă gândesc că această subestimare ar putea deveni tragică şi fatală”, a spus el în timpul unei conferinţe la Moscova, menţionând că Occidentul „a ales confruntarea cu o putere nucleară majoră”.

Riabkov a adăugat că „Există diferite modalităţi de a răspunde acestei situaţii, retorice şi practice. Noi avem resursele de a transmite Occidentului semnale la capitolul descurajării nucleare, chiar şi în lipsa dorinţei adversarilor noştri de a purta un dialog calm. Dar există un pericol, acesta nu poate fi subestimat, ca partea lor să facă o greşeală. Noi vom încerca să nu facem”.

Reclamă

El a subliniat că „Misiunea noastră comună este de a preveni ca lumea şi, în primul rând, lumea multipolară, să alunece către haosul nuclear”, pledând pentru evitarea unui conflict nuclear global.

Întrebat la conferinţa respectivă dacă Rusia îşi mai poate asigura securitatea nucleară într-o perioadă a competiţiei în domeniul Inteligenţei Artificiale, Riabkov a afirmat că inclusiv pe termen lung, progresele în descurajarea nucleară vor garanta securitatea ţării. Declaraţiile sale survin la o săptămână după ce el anunţase iniţierea unei revizuiri a doctrinei nucleare a Rusiei, din cauza „deteriorării situaţiei internaţionale de securitate”.

Cu referire la această revizuire, Riabkov a precizat că „experienţa acumulată în campania militară din Ucraina şi analiza modelului de comportament al Occidentului arată că este necesară clarificarea anumitor parametri”, adăugând că această activitate „este în desfăşurare, dar nu s-a încheiat”, fără a oferi detalii suplimentare: „Specialiştii noştri responsabili cu componenta nucleară în sistemul militar al Rusiei urmăresc în primul rând să asigure că această activitate se desfăşoară sistematic şi cu maximă responsabilitate”.

Anterior în această lună, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu are nevoie să folosească armele nucleare pentru a câştiga conflictul din Ucraina şi că nu vede condiţii pentru folosirea acestora conform doctrinei militare a Rusiei, deşi a sugerat că doctrina ar putea fi revizuită.

Doctrina militară a Rusiei, publicată în anul 2020, permite folosirea armelor nucleare în cazul unui atac împotriva Rusiei cu astfel de arme ori cu alte tipuri de arme de distrugere în masă sau când existenţa statului rus este ameninţată de un atac convenţional.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro