Reclamă
Reclamă

Pe rețelele sociale au fost publicate imagini, surprinse de camere de supraveghere, care prezintă momentul în care submuniții, provenite cel mai probabil de la o rachetă ATACMS, cad peste o plajă din Crimeea. Ministerul Apărării al Rusiei a acuzat Statele Unite că sunt primele responsabile pentru atacul cu rachete de duminică împotriva Sevastopolului în peninsula anexată Crimeea, în care au murit trei civili – inclusiv doi minori -, pentru că au furnizat Kievului rachetele ATACMS cu care a fost întreprins atacul.

„Responsabilitatea pentru atacul deliberat cu rachete împotriva populaţiei civile la Sevastopol revine înainte de toate Washingtonului, care a furnizat aceste arme Ucrainei, precum şi regimului de la Kiev, de pe teritoriul căruia a fost lansat acest atac,” a afirmat ministerul într-un comunicat.

Potrivit ministerului rus, „toate misiunile de zbor ale rachetelor tactico-operaţionale ATACMS din SUA sunt proiectate de specialişti nord-americani pe baza propriilor date de la sateliţii-spion ai Statelor Unite”. „Aceste acţiuni nu vor rămâne fără răspuns,” a mai afirmat comandamentul militar rus. Ucraina nu a oferit momentan un răspuns oficial referitor la acest atac.

Reclamă

Ministerul Apărării rus a informat că forţele ucrainene au lansat asupra Sevastopolului – baza principală a Flotei ruse de la Marea Neagră – cinci rachete ATACMS, de fabricaţie americană, echipate cu focoase cu dispersie. Patru rachete au fost doborâte de apărarea antiaeriană rusă, dar a cincea a deviat de la cursul sau şi a explodat pe coasta peninsulei, omorând trei civili – printre care două fetiţe de 2 şi, respectiv, 9 ani – şi rănind alţi 124, conform celui mai recent bilanţ al autorităţilor medicale.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro