Rănile sufletului nu se vindecă atât de ușor, iar Celine Dion știe acest lucru cel mai bine. În urmă cu 3 ani, cântăreața și-a pierdut soțul, iar moartea lui se pare că i-a lăsat un gol adânc în viață. Celine s-a deschis recent în fața fanilor legat de acest subiect sensibil din viața ei. În cadrul interviului, ea a ținut să clarifice statului său emoțional și romantic. Cântăreața s-a declarat încă îndrăgostită de soțul său Rene, iar în ciuda faptului că au trecut 3 ani de când acesta nu mai este printre noi, ea nu a reușit însă să își…
Autor: Simona Paun
Diana Dumitrescu este cunoscută publicului din România pentru silueta sa suplă și corpul său de invidiat. Vedeta a devenit de curând mămică, iar sarcina se pare că i-a adăugat 17 kilograme. Diana a recunoscut că în momentul în care a rămas însărcinată, cântărea mai mult decât greutatea sa normală, însă se pare că acum ea își dorește să revină la numărul de kilograme de din-nainte. deși au trecut doar 2 luni de când a născut, ea a reușit să dea jos 12 kilograme, ceea ce este într-adevăr uimitor. Cum a reușit actrița să slăbească 12 kilograme? Diana a mărturisit că…
Vlogging-ul sau video-bloggul a apărut ca un tren restrâns în România în urmă cu câțiva ani, însă în ultima perioadă acest fenomen a prins amploare și în țara noastră. Tot mai mulți tineri decid să își înceapă cariera online, alegând să își împărtășească cu urmăritorii lor mici frânturi din viața și gândurile lor. Acest fenomen este văzut de generația tânără ca un mod liber de exprimare, unde nu sunt cenzurați sau controlați sub nici o formă. Libertatea pe care le-o oferă, precum și contactul permanent cu publiculor lor, îi fac pe influencerii din România să continue ceea ce fac și…
Uleiul de ricin este un produs din ce în ce mai apreciat în momentul de față, iar tot mai multe produse pentru îngrijirea părului aleg să îl introducă în lista lor de ingrediente. Acest ulei a fost considerat încă din cele mai vechi timpuri secretul pentru un păr des, lung și sănătos, însă cât de adevărată este această informație? Uleiul de ricin se obține din boabe de ricin, fiind un ulei vegetal procesat. Are o consistență destul de vâscoasă și de cele mai multe ori este incolor sau are o culoare ușor gălbuie. Este cunoscut pentru conținutul său mare de…
Black Sea Oil&Gas au anunțat recent că proiectul pentru extragerea gazelor din Marea Neagră va începe peste doi ani. Ei au estimat că producția anuală de gaze extrase va fi de 2 miliarde de metri cubi. Producția de gaze a României ar crește la 19 miliarde de metrii cubi anual, ceea ce ar însemna că vom fi cel de-al doilea stat din Europa la extragerea gazelor. Deși aceste vești ar trebui să fie îmbucurătoare pentru țara noastră, adevărul este că România nu va putea beneficia de aceste gaze. În prezent, nu avem industria chimică și petrolieră necesară pentru a procesa…
Confrom unor cercetări recente, fumatul este una dintre principalele cauze ale bolilor de plămâni și a morții fumătorilor. În fiecare an, peste jumătate de milion de oameni mor din cauza fumatului, ceea ce înseamnă că una din cinci morți se datorează fumatului și a modului în care dăunează corpului uman. Cu toate acestea, mii de oameni continuă să fumeze, chiar dacă sunt atenționați de efectele nocive ale viciului lor. Fumătorii au cu 30% mai multe șanse să dezvolte cancer la plămâni, precum și alte boli asociate acestui viciu. Deși este bine cunoscut faptul că lupta cu dependențele nu este o…
După o toamnă caldă în care românii s-au bucurat de temperaturi neobișnuit de calde, se pare că vremea își va intra în normalul pentru perioada calendaristică în care ne aflăm. Meteorologii au emis prognoza pentru săptămâna 18-24 noiembrie, iar din câte se pare temperaturile vor scădea semificativ în toată țara. Sfârșitul lunii noiembrie aduce temperaturi scăzute și ploi. Această răcire va fi resimțită în special spre finalul săptămânii, când cerul va fi predominant înnorat și sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie. În prima jumătate a săptămânii, vremea va fi puțin mai caldă, iar termometrele vor indica între 16 și…
Mihai Bobonete este cunoscut publicului pentru cariera sa de comediant și actor. Pe lângă rolul său din serialul „Las Fierbinți”, el este apreciat pentru simțul umorului ieșit din comun pe care îl deține și pentru numerele sale de stand-up, care aduc negreșit zâmbete pe buzele spectatorilor săi. Fire plină de energine, el își surprinde în permanență fanii. An de an, publicul se lasă minunat de tot ceea ce face și se bucură de reușitele lui. Perioada care urmează va fi una foarte agitată pentru el. Pe lângă filmări și spectacole, Bobonete va lua parte la un nou proiect, care îi…
În luna noiembrie a anului 1985, Prințul Charles și Prințesa Diana și-au început turul roial în SUA, petrecându-și prima noapte la o petrecere organizată pentru ei la Casa Albă. Cei doi au fost musafirii președintelui Ronald Reagan și a primei doamne Nancy Reagan. Seara aceea a rămas în inimile admiratorilor Dianei, în special datorită dansului acesteia cu cântărețul John Travolta. În momentul respectiv, prințesa și Charles erau încă în ochii publicului un cuplu perfect, dar nimeni nu știa că acesta era începutul rupturii dintre cei doi, care s-a finalizat cu divorțul din 1986. Imaginea Dianei din acea noapte a rămas…
Atunci când abia ai ieșit de pe băncile facultății de teatru și ai primit primul tău rol important, îți dorești din tot sufletul ca totul să iasă cât mai bine și să reușești să interpretezi personajul perfect. Acesta a fost și cazul actriței Emilia Clarke, care în primul sezon din serialul „Game of Thrones” a avut parte de destul de mai multe scene nud, interpretând-o pe Daenerys Targaryne. Ea a declarat într-un interviu recent că nu s-a simțit niciodată confortabil să își expună corpul în acest fel, însă regizorii au încurajat-o și au constrâns-o să facă asta pentru fani. Abia…
Presa a anunțat săptămâna trecută că relația dintre Miley Cyrus și Cody Simpson a luat sfârșit, însă totul se pare că a fost doar un zvon care a luat amploare. Lipsa activității lor online, mai ales pe platforma Instagram, i-a făcut atât pe fanii lui Miley, cât și pe oamenii din presă să creadă că ceva este în neregulă cu relația lor. Ce se întâmplă, de fapt, între cei doi? Miley și Cody formează încă un cuplu fericit, însă lipsa lor de activitate online se datorează faptului că, în prezent, ei nu sunt fizic împreună. Cântăreața este plecată pentru o…
Lara Fabiani urma să susțină trei concerte zilele acestea în România, însă artista a fost nevoită să le amâne. Organizatorii spectacolelor au făcut anunțul chiar duminica aceasta, 17 noiembrie, chiar cu câteva ore înainte de show. Primul concert trebuia să fie la Craiova, apoi pe 18 și 19 noiembrie artista urma să cânte în București. Anunțul a fost unul neașteptat, în special datorită faptului că fanii au fost anunțați cu atât de puțin timp înainte. Care este cauza pentru care Lara Fabianu nu a putut susține aceste concerte? Din câte se pare, artista are o infecție destul de serioasă care…