Autor: Vasile Bogdan

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, și rivalul său republican în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, se vor confrunta joi în prima dezbatere prezidențială americană din acest an, un eveniment organizat fără implicarea Comisiei pentru Dezbateri Prezidențiale, agenția independentă responsabilă de aceste evenimente din 1988.Dezbaterea, care se va desfășura timp de 90 de minute și va fi găzduită de CNN, este aranjată în premieră de echipele de campanie ale celor doi candidați, care au stabilit regulile de comun acord. Aceasta este prima dată când o astfel de dezbatere are loc în vară, evenimentele obișnuite având loc în lunile septembrie și…

Read More

Alexandra-Maria Bocșe, Consilier de Stat în cadrul Departamentului de Climă și Sustenabilitate, a anunțat miercuri la Interviurile Digi24.ro că România va adopta în curând o „strategie de adaptare la schimbările climatice”.Bocșe a subliniat că strategia ține cont de noile date privind impactul schimbărilor climatice asupra diverselor sectoare, accentuând importanța agriculturii. „Ținem cont de noile date, care arată un impact mai extins la nivelul ariilor de intervenție. De asemenea, vedem o atenție sporită, de exemplu, pentru sectorul agricultură, pentru că strategia are și un plan atașat. O variantă a strategiei și a este deja publică, pentru că au fost lansate în…

Read More

Kremlinul a declarat miercuri că alegerea premierului olandez Mark Rutte în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să „reprime în mod strategic” Rusia.„Este puţin probabil ca această alegere să poată schimba ceva în linia generală a NATO şi a membrilor Alianţei Atlantice”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, potrivit EFE, preluată de Agerpres.El a denunţat faptul că, sub conducerea Statelor Unite, NATO, în ansamblu, şi membrii săi, individual, urmăresc obiectivul „reprimării strategice” a Federaţiei Ruse. „În acest moment…

Read More

Un bărbat care a jucat la cazinou toată noaptea și care în final a câștigat o sumă uriașă de bani, a făcut infarct de bucurie la câteva secunde după ce i s-a confirmat norocul. Incidentul s-a petrecut weekend-ul trecut în celebrul cazinou Marina Bay Sands din Sigapore și a fost filmat de câțiva martori. Potrivit surselor locale citate de presa australiană, bărbatul, a cărui identitate a rămas necunoscută, a jucat cărți pe mize mari toată noaptea, iar în final a câștigat echivalentul a peste 4 milioane de euro. La câteva clipe după ce a primit vestea, s-a prăbușit brusc suferind…

Read More

Papa Francisc a avertizat împotriva legalizării drogurilor și i-a numit pe traficanți „asasini”, în timpul audienței săptămânale din Piața Sfântul Petru din Roma, Italia. Suveranul pontif a făcut apel la ajutor și sprijin pentru persoanele dependente, subliniind că legalizarea consumului de droguri nu reduce dependența. „O reducere a dependenței de droguri nu se obține prin liberalizarea consumului de droguri – aceasta este o iluzie – așa cum a fost propus, sau așa cum este deja implementat, în unele țări”, a declarat Papa Francisc în fața mulțimii de credincioși reuniți în Piața Sfântul Petru, potrivit Reuters, citat de Agerpres. El a…

Read More

Primarul orașului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat alegerile interne din USR pentru funcția de președinte al partidului, obținând 68% dintre voturi.„De astăzi începe reconstrucția USR. Vom lucra mai uniți și mai determinați ca niciodată, pentru că în joc este pierderea democrației în România,” a declarat miercuri Elena Lasconi în conferința de presă de după anunțul rezultatelor alegerilor din USR.Lasconi a continuat: „Sunt mândră că sunt româncă iar eu sărbătoresc prin fapte drapelul României în fiecare zi. Şi m-aş bucura ca în această ţară să îl fluturăm cu toţii, în Piaţa Universităţii, la Iaşi, Constanţa, la Satu Mare, în România de…

Read More

Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege privind înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri. Legea va merge la promulgare. Proiectul de lege completează Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi are ca obiect de reglementare înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare. Aceste centre includ măsuri de prevenire, tratament, prevenire a riscurilor şi consecinţelor asociate consumului de droguri, precum şi de reintegrare socială. „Se înfiinţează şi se organizează centre de dezintoxicare şi recuperare a dependenţilor de droguri ca instituţii specializate pentru recuperarea socială a persoanelor dependente de droguri.…

Read More

Măsura e-TVA, care a provocat controverse intense în rândul mediului de afaceri, nu va fi amânată, conform surselor guvernamentale. Ministerul Finanțelor s-ar fi opus amânării deoarece aceasta ar duce la pierderea unei tranșe din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Cu doar o zi în urmă, Coaliția susținea întârzierea acestei măsuri. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, apără proiectul, argumentând că este vital pentru creșterea încasărilor statului din taxa pe valoare adăugată (TVA). „Rostul și rolul decontului precompletat este un instrument preventiv, ceea ce presupune că eu, Fisc, îți spun că acestea sunt sumele din evidența mea fiscală. Dacă tu dorești…

Read More

Ministrul Economiei, Radu Oprea, a subliniat creșterea nivelului de trai în România, observând numărul semnificativ de suporteri români prezenți la meciurile naționalei de la Euro 2024 în Germania. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței organizate de Digi24 în parteneriat cu Asociația Română a Băncilor. „Vorbim de apartenența la UE și de faptul că aceasta a venit cu foarte multe beneficii și știrea care spune cum se transferă către populație din valoarea adăugată – a crescut PIB-ul de 3 ori, am ajuns la nivelul Poloniei, 80%. Există mai multă prosperitate în România și ca exemplu putem să spunem câți români…

Read More

Președintele Klaus Iohannis va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European, unde se va discuta situația din Ucraina, securitatea și apărarea Uniunii Europene, situația din Orientul Mijlociu, competitivitatea, fenomenul migrației, Marea Neagră, Republica Moldova, precum și aspecte legate de amenințările hibride.Liderii UE vor discuta, de asemenea, despre noul ciclu instituțional al Uniunii, respectiv numirile la conducerea instituțiilor europene, în urma recentelor alegeri europene, potrivit unui comunicat remis miercuri de Administrația Prezidențială. Membrii Consiliului European vor avea discuții în vederea adoptării Agendei Strategice pentru perioada 2024-2029 și a Foii de Parcurs pentru reforma internă a UE.„Referitor la Ucraina, Președintele Klaus…

Read More

Pagina de Facebook a Mănăstirii Dragomirna din județul Suceava a fost compromisă de hackeri, aceștia înlocuind postările cu rugăciuni cu poze și filme pentru adulți. Reprezentanții mănăstirii nu au reușit să recupereze controlul asupra contului, infractorii cibernetici continuând să posteze conținut ofensator. „Întrucât pagina inițială de Facebook a Mănăstirii Dragomirna a fost preluată de o persoană necunoscută, vom posta aici informații despre evenimentele desfășurate în cadrul mănăstirii noastre. Vă rugăm să ne sprijiniți în raportarea paginii inițiale pentru a reuși să o închidem. Vă mulțumim! Maica Domnului să vă ocrotească, iar Sfântul Duh să-și reverse darurile sale asupra întregii lumi!”,…

Read More

Sistemul de climatizare al Aeroportului Internaţional Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă, în special în zona de îmbarcare, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti. „Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată, în special, zona de îmbarcare. CN Aeroporturi Bucureşti a luat măsurile care se impun atât pentru remedierea avariei, cât şi pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp. În acest moment, sunt în curs de reamenajare şi spaţiile…

Read More