Reclamă
Reclamă

Pagina de Facebook a Mănăstirii Dragomirna din județul Suceava a fost compromisă de hackeri, aceștia înlocuind postările cu rugăciuni cu poze și filme pentru adulți.

Reprezentanții mănăstirii nu au reușit să recupereze controlul asupra contului, infractorii cibernetici continuând să posteze conținut ofensator.

„Întrucât pagina inițială de Facebook a Mănăstirii Dragomirna a fost preluată de o persoană necunoscută, vom posta aici informații despre evenimentele desfășurate în cadrul mănăstirii noastre. Vă rugăm să ne sprijiniți în raportarea paginii inițiale pentru a reuși să o închidem. Vă mulțumim! Maica Domnului să vă ocrotească, iar Sfântul Duh să-și reverse darurile sale asupra întregii lumi!”, este mesajul postat pe noua pagină de pe Facebook a mănăstirii.

Reclamă

Maicile au declarat pentru Monitorul de Suceava că pagina oficială a fost compromisă în luna mai, dar noile postări au început să apară doar recent. Hackerii au păstrat informațiile oficiale despre mănăstire, inclusiv datele de contact, dar au adăugat conținut ofensator între postările religioase.

Mănăstirea Dragomirna a fost construită între anii 1602-1609 în satul Mitocu Dragomirnei, la 12 km de municipiul Suceava, de către mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei.

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro