Reclamă
Reclamă

Sistemul de climatizare al Aeroportului Internaţional Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă, în special în zona de îmbarcare, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

„Ca urmare a suprasolicitării generate de temperaturile caniculare din ultima perioadă, sistemul de climatizare al aeroportului Henri Coandă a fost afectat de o avarie importantă. A fost afectată, în special, zona de îmbarcare. CN Aeroporturi Bucureşti a luat măsurile care se impun atât pentru remedierea avariei, cât şi pentru suplimentarea cu noi echipamente, ce vor fi instalate provizoriu în cel mai scurt timp. În acest moment, sunt în curs de reamenajare şi spaţiile comerciale, care vor fi dotate cu sisteme de climatizare proprii”, se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

În acelaşi timp, CNAB informează că sunt în curs de evaluare ofertele pentru lucrările de modernizare a terminalelor de pasageri, care vor include şi modernizarea sistemului de climatizare. Procedura de licitaţie este estimată a fi finalizată în luna iulie 2024.

Reclamă

Reclamă
Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro