Nicole Cherry va aduce pe lume, în doar câteva luni, primul ei copil. Vedeta este mai fericită ca oricând și deși viața ei se va schimba în totalitate, iubita lui Florin nu se teme deloc de ceea ce va urma. Mai mult de atât, frumoasa artistă nu vrea să se oprească la un copil, ci are de gând să mai aducă pe lume încă doi. Nicole Cherry a spus care va fi numele bebelușului De când a anunțat că a rămas gravidă, ea a fost judecată aspru de foarte mulți oameni din cauza faptului că unii sunt de părere că…
Autor: Diana Marica
După participarea sa la Survivor România, Zanni a ajuns cunoscut în întreaga țară și are mii de fani care îl apreciază și care îl urmăresc la orice pas. Cu toate acestea, foarte puțini sunt cei care știu cu ce se ocupa fostu, Faimos înainte de a-i da mesaj lui Alex Velea și de a primi ajutor din partea lui. Zanii, despre începuturile sale Ei bine, îndrăgitul artist a încercat mai multe meserii, pentru a-și da seama ce anume i se potrivește să facă. La un moment dat, s-a apucat de frizerie într-un cămin de studenți, după ce trecuse de etapa…
În ultima vreme, Bogdan Mocanu și Andra Voloș și-au adresat tot felul de cuvinte dure pe rețelele sociale. Vedetele s-au certat ca la ușa cortului, în văzul lumii. Cei doi s-au cunoscut în cadrul emisiunii Puterea Dragostei, s-au plăcut și s-au iubit pentru o scurtă perioadă de timp. Bogdan Mocanu, mai sincer ca oricând După toate discuțiile pe care le-au avut, artistul a dat o serie de declarații despre fosta lui parteneră de viață spunând că a fost vina lui că s-a concentrat prea tare pe vorbele ei, pe care și le-a ales astfel încât să îi atingă acolo unde…
Ana Morodan este una dintre cele mai cunoscute și apreciate persoane din mediul online. Vedeta este recunoscută pentru felul ei de a fi și pentru stilul unic pe care îl are. Frumoasa vedetă nu are, totuși, o viață roz, iar problemele de sănătate îi dau de cele mai multe ori bătăi de cap. Ana Morodan, mărturisiri despre problemele de sănătate Contesa digitală are pietre la rinichi, din cauza faptului că are un corp care creează mult prea multă aciditate. Medicii i-au transmis acesteia că durerile sunt la fel de mari ca și în timpul unei nașteri, depinzând foarte tare de…
Sebastian Chitoșcă formează de câțiva ani buni un cuplu cu frumoasa lui soție, Alexandra. Fostul concurent de la Survivor o iubește la nebunie, iar în cele șase luni pe care le-a petrecut departe de casă s-a gândit numai la ea. Avea momente în care a crezut că nu îl mai iubește, pentru că a fost prea mult timp plecat, dar odată ce emisiunea de la Kanal D s-a convins că nimic din ceea ce își imagina el nu era real. Sebastian Chitoșcă a lămurit pe toată lumea Ei bine, deși este clar pentru toată lumea că au o relație puternică,…
Nicoleta Nucă este una dintre concurentele acestui sezon de la Bravo, ai stil. Este una dintre cele mai mari provocări din viața sa și vrea să dea tot ceea ce are ea mai bun, pentru a impresiona prin intermediul alegerilor vestimentare de pe tot parcursul competiției. Nicoleta Nucă, impresii despre emisiunea de la Kanal D Vedeta a făcut o serie de dezvăluiri legate de primele zile de filmări de la Bravo, ai stil. Artista a mărturisit că filmează două zile pe săptămână și cu toate acestea. emisiunea de la Kanal D îi ocupă tot timpul. Mai mult de atât, i…
Speak și Ștefania au reușit și mai mult să atragă atenția asupra lor., odată cu participarea lor la Asia Express. Oamenii i-au apreciat pentru faptul că s-au înțeles bine de fiecare dată și că orice s-ar fi întâmplat, ei au pus relația pe primul loc. Pentru mulți, cei doi au relație perfectă, dar au și ei momente în care nu se înțeleg bine. Secretul constă în faptul că știu cum să gestioneze situațiile dificile. Speak și Ștefania, despre relația lor Ștefania crede că este un avantaj pentru ei faptul că sunt prieteni, că sunt deschiși unul față de celălalt și…
Daniel Pavel este din nou un bărbat singur. Prezentatorul a făcut anunțul trist al despărțirii acum câteva zile, iar recent a vorbit din nou despre sfârștul relației sale. El și fosta lui parteneră de viață urmau să se căsătorească și tocmai de aceea, multora nu le-a venit să creadă că este adevărat tot ceea ce se întâmplă. Daniel Pavel a pus stop Moderatul emisiunii Survivor România nu a șters nici pozele cu ea de pe Instagram, semn că nu îi poartă pică Marinei pentru cele întâmplate. Daniel Pavel a mai dezvăluit că el a fost cel care a pus punct…
Jador a început să aibă din ce în ce mai multe cântări, prin toată țara. Seara trecută, artistul a avut un spectacol în Constanța, unde s-a simțit de minune lucru care se poate observa și în Story-urile pe care le-a postat pe Instagram. În timp ce el se bucura de eveniment alături de cei prezenți, mașina i-a fost prădată de hoți. Jador, prădat de hoți Imediat după terminarea concertului, Jador a vrut să plece de la locație, dar a remacat că hoții nu au stat degeaba în timp ce el cânta, ci i-au spart geamul de la mașină, iar mai…
Toată lumea mondenă știe că Ilinca Vandici de Ciprian Marica au format, timp de mai bine de doi ani, unul dintre cele mai urmărite cupluri de la noi. Despărțirea lor a fost un șoc și nimeni nu a știut exact ce a dus la ruptura dintre ei. Ei bine, frumoasa prezentatoare de la Kanal D a spus lumii întregi cum s-a ajuns la asta. Ilinca Vandici, adevărul despre relația cu Ciprian Marica Moderatoarea emisiunii Bravo, ai stil și-a pus sufletul pe tavă în fața admiratorilor și a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Ciprian Marica și care s-a…
Daniel Pavel a cerut-o în căsătorie pe Marina, imediat după ce a revenit în țară din Republica Dominicană. Prezentatorul de la Survivor România era convins că ea este femeia alături de care ar vrea să trăiască pentru tot restul vieții. Mai mult de atât, acesta a declarat că ea va fi prima și singura lui soție, de aceea șocul despărțirii lor a fost și mai mare pentru admiratori. Daniel Pavel și Marina nu mai formează un cuplu Relația lui Daniel Pavel cu Marina părea a fi una perfectă și dura de ani buni, dar recent el a făcut un anuț…
Anamaria Prodan nu și-a mai putut controla furia și i-a transmis lui Gigi Becali un mesaj foarte dur, în cadrul unui interviu pe care l-a acordat. Vedeta s-a enervat extrem de tare, în momentul în care patronul FCSB a spus că dacă ea și soțul ei vor divorța, el se va oferi să îi fie naș lui Laurențiu Reghecampf. Anamaria Prodan a luat foc Ori de câte ori se vorbește în felul acesta despre familia sa, impresara răbufnește. Recent, l-a amențat pe Becali că dacă mai deschide gura despre familia, ea se va ruga la Dumnezeu să amuțească pe veci.…