Încă din tinerețe, prințul Charles a fost un adevărat cuceritor. Acesta și-a căutat aleasa inimii sale, în mai toate femeile care i-au ajuns în brațe. Însă, au fost impuse mai multe condiții, pe care nu toate femeile au reușit să le respecte.
Prințul Charles a început să își caute jumătatea încă de când a aflat că va moșteni tronul Marii Britanii. Astfel, acesta și-a impus ca până la vârsta de 30 de ani, el să fie însurat deja. Prin brațele acestuia au avut norocul să treacă mai multe femei, însă nu mult au respectat cerințele sale.
Câte iubite a avut prințul Charles înainte de a se căsători cu prințesa Diana
Mai multe domnișoare s-au afișat la brațul prințului, însă niciuna nu a îndeplinit criteriile necesare pentru a deveni soția acestuia. Prințul Charles a avut o afinitate pentru femeile blonde. Charles a început să se întâlnească cu Davina Cameron. Ea a îndeplinit multe dintre cerințele Casei Regale, însă tânăra a refuzat avansurile moștenitorului Coroanei. La acea vreme, aceasta era interesată de sportivul James Beard.
O a doua cucerire a fost Amanda Knatchbull. Aceasta a avut șanse foarte mari de a deveni soția prințului Charles și chiar a fost cerută în anul 1980. Chiar și tatăl prințului Charles a fost de acord cu relația lor, însă dramele prin care tânăra a trecut nu a putut să îi mai țină împreună.
Mai mult, se pare că prințului Charles i-au plăcut și brunetele. Acesta a mai avut o relație cu Jane Wellesley. Se pare că presa îi urmărea destul de des pe aceștia, iar în cele din urmă tânăra a răbufnit în public.
„Voi chiar credeţi că îmi doresc să fiu Regină?”, a spus aceasta.
Printre ultimele sale cuceriri a fost Anna Wallace. Prințul Charles a cerut-o pe aceasta de două ori în căsătorie. În cele din urmă, tânăra nici măcar nu a vrut să audă de așa ceva.
„Nimeni nu m-a tratat atât de urât în viaţa mea! M-ai lăsat singură toată seara, aşa că acum te las şi eu să te descurci singur pe mai departe”, i-ar fi spus Anna, când a pus punct relației lor.