În prezent, Dana Rogoz și soțul ei, regizorul Radu Dragomir, se află într-o vacanță de vis. De data aceasta, cei doi au ales să plece în Bali, în formulă completă. Actrița și partenerul ei au plecat în vacanță alături de cei doi copii pe care îi au împreună, dar și împreună cu Barbu, fiul vitreg al Danei.
În urmă cu ani buni, regizorul Radu Dragomir a fost acuzat că și-a părăsit familia pentru Dana Rogoz. Înainte de a forma un cuplu cu actrița, el a mai fost căsătorit cu Ozana Oancea.
Cum arată fiul vitreg al Danei Rogoz
Cei doi au împreună un băiat în vârstă de 20 de ani, care a crescut departe de tatăl său. În trecut, fosta soție a lui Radu Dragomir a încercat să-l țină departe pe fiul lor, însă se pare că lucrurile merg mult mai bine acum. Drept dovadă, Barbu a preferat să plece în vacanță alături de tatăl lui, mama și frații vitregi.
Pe rețelele de socializare, Dana Rogoz le-a împărtășit urmăritorilor săi imagini incredibile din Bali. Actrița s-a fotografiat împreună cu cei doi copii ai ei, dar și alături de Barbu, băiatul lui Radu din prima sa căsătorie. Se pare că relația dintre ei este una bună, ținând cont că erau extrem de zâmbitori în imaginile respective.
Anul trecut, Dana Rogoz mărturisea că se înţelege foarte bine cu fiul ei vitreg, Barbu. Tânărul are 20 de ani și studiază în Elveția.
„Foarte bine mă înțeleg cu el. Acum este la studii în străinătate. În Elveția, la o Facultate de Management de stat”, spunea actrița.
Dana Rogoz a avut probleme cu fiul în drumul spre Bali
Dana Rogoz și Radu Dragomir s-au pregătit pentru un concediu de vis, dar lucrurile nu au fost chiar așa. Înainte să ajungă la destinație, fiul lor a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Am ajuns în paradis! Trebuie să vă recunosc ca drumul nu a fost tocmai ușor. Și nu pentru că au fost multe ore de zbor, pentru că au fost copiii agitați sau pentru că am avut 2 escale sau alte motive la care te gândești înainte de a te începe o călătorie cu familia.
Problema a fost ca în escala in aeroport în Doha, fix după ce a alergat pe tobogane cu Lia la unul dintre locurile de joacă, lui Vlad i s-a făcut brusc rău. A început sa aibă frisoane, să spună că îi vine sa vomite, se făcuse foarte palid… așa ca fuga cu el la clinica din aeroport să-l vadă un medic.”, a scris Dana Rogoz, pe Instagram.