Un bărbat care a plecat de acasă acum o săptămână, dar nu a mai revenit, este căutat în toată țara. Poliţia Capitalei a fost sesizată pe 23 iunie cu privire la dispariţia lui Florian Vasile, în vârstă de 59 de ani, despre care nu se mai știe nimic din 22 iunie.

Bărbatul are o înălţime de 1,85 de metri, o greutate de 90 kg şi păr cărunt, lung. Poliţiştii au demarat procedurile de depistare a bărbatului în cauză, acesta fiind dat în urmărire la nivel naţional, mai transmite Poliţia Capitalei, citată de News.ro.