Președintele României, Klaus Iohannis, a reacționat în urma atacului rusesc cu drone din portul ucrainean Izmail, situat la 15 kilometri de Tulcea.

Oficialul consideră că atacul este o „crimă de război” și a atras atenția asupra consecințelor devastatoare ale acestuia asupra capacității Ucrainei de a livra produse alimentare către cei în nevoie din întreaga lume.

Printr-un mesaj postat pe platforma Twitter, Iohannis a subliniat inacceptabilitatea continuării atacurilor Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, care afectează nu doar Ucraina, ci și România, dată fiind apropierea geografică dintre cele două țări.

Iohannis, după atacul rusesc lângă Tulcea: Acestea sunt crime de război!

 „Atacurile continue alte Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, în apropiere de România, sunt inacceptabile. Acestea sunt crime de război și afectează și mai mult capacitatea Ucrainei de a transfera produse alimentare către cei care au nevoie de ele în lume”, a scris președintele României într-un mesaj pe Twitter.

Conform informațiilor, portul Izmail de pe Dunăre a fost ținta unui atac cu drone explozive rusești, provocând pagube masive infrastructurii portuare și incendii în regiunea Odesa, aflată în sudul Ucrainei.

Panică la granița României! Atac al Rusiei la 15 km de Tulcea. Iohannis: Acestea sunt crime de război

Reacția lui Volodomir Zelenski

În replică, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a condamnat și el vehement atacul rușilor, susținând că ultima lovitură a dronelor asupra infrastructurii portului Odesa a reprezentat o amenințare serioasă la adresa securității alimentare globale. El a cerut comunității internaționale să ia măsuri urgente și să intervină pentru a stopa aceste acțiuni agresive și distructive ale Rusiei.

Această escaladare a conflictului dintre Rusia și Ucraina aduce îngrijorări majore cu privire la stabilitatea și securitatea regiunii. Atacurile asupra infrastructurii civile și distrugerea resurselor portuare au consecințe devastatoare asupra economiei și populației Ucrainei, iar apelul liderilor internaționali pentru intervenție urgentă devine tot mai stringent. Comunitatea internațională este chemată să acționeze în unitate pentru a restabili pacea și stabilitatea în regiune și a proteja securitatea alimentară globală.