Roxana Dobre și Florin Salam sunt gata să facă unul dintre cei mai importanți pași din relația lor și anume să se căsătorească. Mulți dintre fanii lor au fost curioși să afle când anume se va întâmpla lucrul acesta, dar și unde își vor uni cei doi îndrăgostiți destinele. Nunta ar fi trebuit să aibă loc deja de anul trecut, dar fapul că fratele manelistului s-a stins din viață i-a împiedicat să se mai gândească la acest lucru. ”Ne gândisem să facem anul trecut acest eveniment” De câte zile bune, circulă un zvon cum că ei ar vrea ca acest…
Autor: Mihaela Lucia
Ella a reușit să intre în atenția publicului, odată cu participarea sa în cadrul emisiunii de la Kanal D, Puterea Dragostei. Vedeta s-a mai făcut remarcată și pentru faptul că, pentru o vreme, a fost partenera de viață a lui Jador, iar acum toată lumea o asociază cu îndrăgitul artist. Cei doi au făcut show, în cadrul emisiunii, dar lucrurile nu au mai mers atât de bine, după plecare lor. Ei bine, deși știu foarte multe lucruri despre ea, cei mai mulți nu au idee cât de greu i-a fost acesteia să ajungă unde este acum. ”A fost o perioadă…
Andreea Bănică este o artistă sinceră, care ori de câte ori a fost întrebată despre anumite aspecte din viața sa nu a ezitat să ofere un răspuns. Recent, multă lume a încercat să afle de la ea, în cadrul unor sesiuni de întrebări și răspunsuri de pe Instagram, dacă are sau nu silicoane. Unii au crezut că nu va oferi niciodată un răspuns, dar ea nu a evitat în niciun fel această întrebare, pentru că este conștientă că ar fi primit-o în continuare, așa că a decis să lămurească situația o dată pentru totdeauna. Andreea Bănică, sinceră în ceea ce…
Jorge este un bărbat foarte norocos. Pe lângă carieră și miile de fani care îl iubesc, vedeta are și o soție deosebit de frumoasă. Cei doi tocmai au aniversat șapte ani de căsnicie, iar acum s-au decis să împărtășească cu fanii care este secretul lor. Jorge și frumoasa Ramona Prodea pare că au găsit secretul unei familii fericite. Cei doi au reușit să-și construiască împreună o viață plină de bucurii, pe care nu ar schimba-o pentru nimic în lume. Au trecut atât prin întâmplări fericite cât și triste, însă de fiecare dată s-au bazat cu încredere unul pe celălalt. După…
În urmă cu mulți ani de zile, Tudorel Filimon reușea să aducă publicului său multă voie bună cu personajul său Nea Popa. Serialul „La Bloc” i-a adus succesul, însă actorul nu mai este în prezent atât de celebru. Fanii nu l-au uitat însă și își amintesc cu drag de el. Iată cum arată bărbatul în prezent. Tudorel Filimon a decis să nu mai fie o figură atât de prezentă pe micile ecrane. A devenit foarte celebru începând cu anul 2002, moment în care a dat viață personajului Nea Popa din serialul „La Bloc”. După cele 13 sezoane petrecute pe platorile…
Xonia a trecut prin momente foarte dificile. Câtăreața a suferit de o boală foarte rară, care a făcut-o să fie schimbată total la nivelul feței. Mulți au acuzat-o că motivele ar fi altele, însă medicii au demonstrat contrarul. Toți fanii au rămas șocați în momentul în care Xonia și-a făcut apariția în fața camerelor de filmare complet desfigurată. De o frumusețe deosebită, cântăreața avea în urmă cu câteva luni fața umflată și complet schimbată. Vedeta zâmbareată și veselă era greu de recunoscut, însă ea a reușit să se păstreze pozitivă și să nu își piardă speranța. Bineînțeles, gurile rele nu…
Lora este genul acela de persoană care are mereu zâmbetul pe buze, dar pe care viața a pus-o la încercare în repetate rânduri. Chiar dacă a avut momente în care a simțit că nu mai poate face față situațiilor tensionate din viața ei, iubita lui Ionuț Ghenu s-a ridicat și le-a demonstrat tuturor că este o femeie foarte puternică, pe care nici măcar cele mai rele clipe din viața ei nu reușesc să o doboare. Unul dintre cele mai triste momente pe care le-a trăit a fost acela în care era să își piardă viața, iar un alt a fost…
Adela Popescu este o femeie sinceră, iar pentru acest lucru are parte de toată aprecierea din partea fanilor săi. Vedeta și soțul ei, Radu Vâlcan, sunt cei mai fericiți părinți alături de cei trei copii ai lor. Cel mai mic dintre ei a venit pe lume nu acum mult timp, iar cei doi sunt mai fericiți ca niciodată. Sarcina a fost specială pentru Adela Popescu și mărturisește că a fost mult ma relaxată la al treilea copil decât a fost în cazul primului sau celui de-al doilea. Frumoasa prezentatoare TV este o mamă tare fericită, dar și o soție foarte…
Theo Rose este o femeie pentru care starea de bine este una naturală, iar oriunde își face simțită prezența este rost de voie bună. Ea nu doar că are o voce pe care multă lume o adoră, are și un simț al umorului pe care unii dintre fanii ei îl apreciază. Artista a povestit, la un moment dat, că felul în care se comportă și toate glumele pe care le face au fost ca un scut, pentru a trece mai ușor peste toate problemele din viața sa. Într-un podcast în care a fost invitată acum ceva timp, frumoasa cântăreață a…
De Ana Porgras multă lume a auzit, odată cu participarea sa la Survivor România. Foarte puțini știau despre ea, la momentul intrării sale în concurs, că a fost campioana țării noastre la gimnastică. Vedeta a povestit într-un interviu despre cum era viața sa pe vremea când era gimnastă, dar și despre momentele grele prin care a trecut de-a lungul carierei sale. Ea a fost nevoită să renunțe, din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut la vremea aceea. Cariera de gimnastă a venit la pachet cu foarte multe avantaje, însă, nici în acest caz neplăcerile nu au ezitat să…
Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu și-au spus adio, în urmă cu mai bine de patru luni. Vedetele au pus stop unei relații care dura de aproape nouă ani, chiar dacă au suferit enorm amândoi în urma deciziei pe care au luat-o de comun acord. Actrița a povestit, la un moment dat, că avut nevoie de ajutorul unui psiholog pentru a depăși acele momente grele din viața ei, dar nici fostului său partener de viață nu i-a fost prea ușor. Spre deosebire de ea, artistul a fost sincer cu fanii ei încă de la început și le-a vorbit despre cum i-a…
Horoscop pentru zodia Scorpion Nativele în zodia scorpion sunt persoane atât de misterioase încât nu-ți poți da seama nicio secundă de intențiile pe care le au. Nu va reprezenta niciodată subiectul unei cărți de psihologie care să poată fi citită după anumite tipare. O femeie în zodia scorpion va fi întotdeauna o enigmă totală pentru cei din jur, dar mai ales pentru bărbatul care este sedus de farmecele și frumusețea ei. Horoscop pentru zodia Pești Nativele în zodia Pești pot fi cele mai elegante, seducătoare și rafinate femei, încât nici nu-ți poate trece prin cap că o asemenea femeie va…