Multe dintre doamne și domnișoare obișnuiesc să își pieptene părul imediat după spălare, deși acest lucru nu este indicat de specialiști. Cu toate că părea a fi o metodă bună de a-ți aranja părul mai ușor, se pare că acest obicei este mai dăunător decât crezi. Iată ce se poate întâmpla dacă faci acest lucru în repetate rânduri. (CITEȘTE ȘI: Top 3 moduri prin care poți verifica dacă părul tău este sănătos) De ce nu e bine să piepteni părul după spălare Specialiștii atenționează cu privire la efectele negative pe care le are acest obicei asupra firelor de păr. În…
Autor: Elisa Targovatu
Dragoș Pătraru este unul dintre cei mai apreciați și urmăriți jurnaliști de la noi din țară. Omul de televiziune este recunoscut pentru emisiunea „Starea Nației” de la Prima TV. Ceea ce puțini știu despre el este faptul că s-a confruntat ani de zile cu patima alcoolului. Vedeta a renunțat la licorile bahice pentru sănătatea sa. Jurnalistul nu mai consumă alcool În podcastul „La Măruță”, omul de televiziune a mărturisit că a avut probleme cu greutatea, atunci a fost și momentul în care a pus punct alcoolului. A prioritizat sănătatea și a renunțat la consumul de băuturi. Vedeta a încercat inițial…
Astrele nu aduc vești bune pentru unele zodii. În perioada următoare se vor confrunta cu situații nemaiîntâlnite, iar ghinionul se va ține lanț. Acești nativi riscă să rămână fără loc de muncă, iar pe plan sentimental nu vor sta deloc bine, întrucât vor apărea tensiuni, dar și despărțiri. Iată cine va fi urmărit de probleme. Gemeni Cei născuți sub acest semn zodiacal vor deveni din ce în ce mai neproductivi, iar asta se va reflecta în consecințele ce vor apărea curând. Nativii vor avea parte de numeroase conflicte la locul de muncă. Orgoliul lor îi va împiedica să vadă greșelile…
Începutul de săptămână este de-a dreptul dificil. Revenirea la muncă nu este tocmai cel mai fericit moment, însă pentru a depăși această problemă periodică, ne-am gândit să aducem în atenția voastră cele mai bune glume. În pauza de la job vă puteți delecta cu cele mai savuroase bancuri și vă puteți bine dispune pentru a trece mai ușor peste prima zi a săptămânii. Bancul zilei Un instructor de parașutism face instructaj cu câțiva începători. Unul dintre ei întreabă: – Și dacă nu mi se deschide parașuta principală și nici cea de rezervă, cât timp voi zbura până la pământ? -…
Alexandru Arșinel și Dan Negru au avut o relație specială de prietenie. Dispariția maestrului îi răscolește vedetei TV numeroase amintiri. Zilele acestea, omul de televiziune a dezvăluit momente deosebite pe care le-a trăit cu celebrul actor. Recent, prezentatorul a făcut publică ultima conversație pe care a avut-o cu Alexandru Arșinel, cu puțin timp înainte ca acesta să se stingă. (CITEȘTE ȘI: Cum a primit Dan Negru vestea dureroasă despre moartea lui Alexandru Arșinel) Marele maestru, supărat pe „golăneala” din televiziuni Alexandru Arșinel a fost înmormântat în urmă cu zi, la cimitirul Bellu. Dan Negru a ținut să facă publice câteva…
Celebra cântăreață de muzică populară este o mămică împlinită și fericită. Acest lucru se poate observa prin postările pe care le face în mediul online dar și prin declarațiile pe care le oferă în aparițiile televizate. După botezul grandios al fiului său, artista a dezvăluit în ce plănuiește să investească banii. Se pare că achiziția nu este deloc de neglijat. (CITEȘTE ȘI: Cine a cântat la botezul lui Iair. Vlăduța Lupau și Adrian Rus au organizat o petrecere pe lux și opulență) Achiziție importantă pentru Iair Vlăduța Lupău are planuri mărețe cu micuțul ei, pentru care a organizat o petrecere…
A venit, în sfârșit, momentul în care puteți răsufla liniștiți și vă puteți bucura de cele două zile libere. Nimic nu se compară cu relaxarea din weekend. Toată lumea ia acum o pauză bine meritată de la muncă și se delectează cu cele mai comice bancuri. Ca să fim în ton cu perioada de sfârșit de săptămână, ne-am gândit să vă aducem un zâmbet pe buze pe subiectul leneviei. Prin urmare, voi ce ați scrie într-un eseu și cum ați descrie această temă? Bancul zilei La ora de psihologie, elevii trebuie să scrie o lucrare cu tema „Ce este lenevia?”.…
Oțetul de mere este un ingredient deseori folosit în bucătărie. Puțini știu, însă, că acest ingredient poate fi folosit în scop medical. Pe lângă faptul că este utilizat în diferite diete, el face minuni dacă bei o linguriță înainte de culcare. Iată care sunt beneficiile oțetului de mere consumat seara. Oțetul de mere ajută la sănătate Acest ingredient are un gust extrem de puternic, iar pentru unii poate fi destul de neplăcut. Pentru a ameliora situația poți pune o linguriță de oțet de mere în cana de ceai sau apă. Oțetul de mere este un „medicament” excelent în tratarea anumitor…
În sezonul rece, grădinarii încearcă tot ce este posibil pentru a păstra florile înflorite și frumoase. Prin urmare, dacă și tu ai mușcate acasă și vrei să ai grijă de ele ca să nu moară când vremea este nefavorabilă, atunci trebuie să urmezi câțiva pași importanți și să ai în vedere niște sfaturi de la grădinari desăvârșiți. Iată cum să menții mușcatele pline de flori. Metoda perfectă de a păstra florile ca în sezonul cald Mușcatele trec prin diverse transformări atunci când vremea se răcește. Atâta timp cât ele trec prin schimbări, gospodinele trebuie să aibă mare grijă și să…
Oricine are nevoie de relaxare din când în când, însă, în cele două zile libere trebuie neapărat să vă destindeți. E necesar să vă bucurați de fiecare moment, așa că noi am pregătit cele mai comice bancuri pentru a uita de griji și probleme. Nimic nu este mai important decât bunăstarea din weekend. (CITEȘTE ȘI: Bancul zilei / Trei motani încearcă să-și dea seama care este cel mai leneș dintre ei) Bancul zilei – Ce capitală are Marea Britanie? Liniște. O voce din spate: – Dar ne-ați spus să învățăm capitale de țări, nu de mări! Alte bancuri amuzante Era…
Atunci când sunt loviți de o boală grea, oamenii tind să își îndrepte speranța către divinitate. În momentul în care medicii transmit o veste neplăcută, nu le rămâne de făcut decât să se roage. Credincioșii se regăsesc în rugăciune și își pun toată încrederea în minunile duhovnicești. Iată ce trebuie să rostești dacă ai pe cineva drag într-o situație critică. (CITEȘTE ȘI: Cea mai puternică rugăciune pentru ajutor imediat. Rostește-o atunci când ai nevoie și va face minuni) Rugăciune pentru izbăvirea de boală Preaputernice și slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduiești neputințele oamenilor, Care…
Astrele anunță o perioadă nefavorabilă pentru trei dintre cele 12 semne zodiacale. Acești nativi fie au muncit prea mult în ultima vreme, fie au petrecut peste măsură. Cert este că problemele de sănătate se vor accentua și vor fi nevoiți să treacă pragul cabinetului medical. Iată dacă nu cumva te încadrezi și tu în categoria celor care vor suferi de afecțiuni ale ficatului. Gemeni Cei născuți sub acest semn zodiacal au încercat să își arate capacitatea nemărginită de a munci. Cu toate că au reușit să își demonstreze abilitățile, acum sunt nevoiți să cheltuie toți banii agonisiți pe medicamente și…