Începutul de săptămână este de-a dreptul dificil.

Revenirea la muncă nu este tocmai cel mai fericit moment, însă pentru a depăși această problemă periodică, ne-am gândit să aducem în atenția voastră cele mai bune glume. În pauza de la job vă puteți delecta cu cele mai savuroase bancuri și vă puteți bine dispune pentru a trece mai ușor peste prima zi a săptămânii.

Bancul zilei

Un instructor de parașutism face instructaj cu câțiva începători. Unul dintre ei întreabă:
– Și dacă nu mi se deschide parașuta principală și nici cea de rezervă, cât timp voi zbura până la pământ?
– Tot restul vieții!

(CITEȘTE ȘI: Bancul zilei | Bulă deconspiră relațiile amoroase din familia sa)

Alte bancuri amuzante

În avion, la clasa întâi, o doamnă e așezată lângă un domn. La un moment dat, ea începe să strănute și de fiecare dată începe să tremure din toata ființa ei, după care își șterge delicat nasul.
Istoria se repetă, la care domnul de lângă ea i se adresează:
– Mă scuzați, nu vreau să vă inoportunez, dar mi-e imposibil să mă abțin să vă întreb: de ce tremurați așa de tare de fiecare dată când strănutați?
– Pentru că sufăr de o boală foarte rară, de fiecare dată când strănut, am un orgasm.
La care domnul, un pic jenat că nu a mai auzit de asemenea boală, o întreabă grijuliu:
– Și luați ceva?
– Da… piper…

Bancul zilei / Un instructor de parașutism face instructaj cu câțiva începători
Arhivă presă

Un avion peste Atlantic, un zgomot și un motor se oprește.
– Vă rog să nu vă impacientați, stați liniștiți pentru că eu sunt aviator bătrân și știu să merg și cu trei motoare…
Alt zgomot…
– S-a mai oprit un motor, dar cu două ajungem până în America și înapoi…
Zdrang!!! Din nou…
– Să știți că eu pot să zbor și cu un motor la fel de bine… spune aviatorul.
Și cum e bine să fie, se oprește și ultimul motor.
– Îmi pare rău, dar în momentul de față n-am altceva de făcut decât să aterizez pe burtă în apă… Nu vă agitați… Aplecați-vă și veți găsi sub scaune o cutie cu cremă neagră care este singura voastră salvare…
Unul dintre pasageri, speriat și totodată nervos, exclamă:
– Dar domnule… ești tâmpit?… crezi că porcăria asta de cremă neagră ne va salva de rechini?!
– Nu, spune căpitanul, nu vă apără… dar vă mănâncă cu așa o scârbă…