Anul 2021 nu a fost tocmai unul bun pentru Vica Blochina. Blondina a avut parte de două accidente rutiere, a fost dată în judecată, iar ghinioanele s-au ținut lanț. După un astfel de an, Vica Blochina a luat decizia și a anunțat că se va muta din România. Spre ce țară se îndreaptă vedeta? Vica Blochina are planuri mari de viitor, iar pentru a le îndeplinit este decisă să se mute din România. Vedeta a declarat că anul viitor se va muta în Statele Unite, unde se va ocupa de mai multe afaceri. Blondina este convinsă că mutarea este decizia…
Autor: Alina Drăgan
De ani de zile, Adela Popescu și Radu Vâlcan formează un cuplu solid. Cei doi și-au construit o familie fericită și nici atunci când sunt departe unul de altul nu uită de persoana iubită. Recent, Adela Popescu a primit un cadou de la soțul ei, care se află acum în Thailanda, pentru filmările de la nou sezon „Insula iubirii”. Deși sunt departe unul de altul, Radu Vâlcan și Adela Popescu nu uită să își demonstreze zilnic că se iubesc. Recent, a fost rândul prezentatorului de la „Insula iubirii” să fac un gest pentru partenera sa și nu a stat mult…
De câteva zile, Marisa Paloma a devenit mămică. Tânăra a dus pe lume o fetiță perfect sănătoasă, iar acum cele două au ajuns acasă. Câștigătoarea „Bravo, ai stil” le-a povestit internauților cum este viața în trei și cum se acomodează cu rolul de mămică. După o naștere nu tocmai ușoară, Marisa Paloma a adus pe lume o fetiță, care i-a umplut inima de bucurie. Cea mică a primit la naștere nota 10 din partea medicului și a cântărit 3,5 kilograme. Acum, cele două au ajuns acasă, iar Marisa și-a luat rolul de mamă în serios. Tânăra a împărtășit cu internauții…
După ce primele cazuri de infectare cu varianta Omicron au fost descoperite în România, este posibil ca altele să apară. Ministerul Sănătății a anunțat că trei sportivi din lotul de 28 repatriați din Africa de Sud au fost confirmați cu COVID-19 în urma probelor recoltate în ziua a opta de către DSP. Până în acest moment nu se știe dacă cei trei au fost infectați cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2, rezultatele scvențierii probelor nefiind încă gata. Mai mult, luni, ministerul Sănătății a făcut un anunț care nu este îmbucurător. Se pare că rezultatele parțiale ale secvențierii probelor provenind de…
Fiica Monicăi Gabor și a lui Irinel Columbeanu a devenit o adevărată domnișoară și privește încrezătoare spre viitor. Irinuca are acum 14 ani și deja a decis ce meserie va avea. Adolescenta a început pregătirile în acest sens și este sigură că va reuși în ceea ce își propune. De ani de zile, Irinuca locuiește în America alături de mama sa. De-a lungul timpului fiica lui Irinel Columbeanu a experimentat mai multe domenii de activitate, iar acum a luat decizia finală. Adolescenta a trecut de la actorie, la pictură, mai apoi la medicină, iar acum este sigură că și-a găsit…
Prietenia dintre Bogdan Mocanu și Jador a început în urmă cu câțiva ani, în perioada în care cei doi au fost concurenți în emisiunea „Puterea Dragostei”. Pentru o perioadă au fost de nedespărțit, însă acum au ajuns să nu își mai vorbească. Bogdan Mocanu a vorbit despre motivele disputei cu Jador. Bogdan Mocanu și Jador au trecut de la statutul de prieteni buni, la simple cunoștințe. Cei doi au ajuns să nu își mai vorbească, iar relația lor s-a deteriorat. Cearta celor doi a început în urmă cu ceva timp, însă după câteva luni în care și-au ținut fanii în…
De Sfântul Nicolae, Super-wow Nicolas și-a serbat ziua de nume. Cum este foarte activ pe rețelele de socializare, tânărul nu a putut rata ocazia și a publicat o fotografie, având la rândul lui câteva urări pentru sărbătoriți. Dacă până aici totul este normal, surpriza a venit atunci când în secțiunea de comentarii a apărut un mesaj chiar de la Dani Mocanu. Ce i-a transmis manelistul? Super-wow Nicolas este deja un veteran în mediul online, tânărul a devenit cunoscut datorită clipurilor amuzante pe care le postează în mediul online și a reușit să adune numeroși urmăritor. Așa cum era de așteptat,…
O tragedie a avut loc în sânul unei familii din județul Gorj, chiar în ziua de Moș Nicolae. Un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit fără viață, chiar de către mama sa. Femeia a sunat imediat la 112, însă din păcate pentru micuț nu s-a mai putut face nimic, declarându-se decesul. Un copil de 13 ani din comuna Căpreni nu a mai apucat să se bucure de darurile primite de Moș Nicolae. Dis de dimineață, mama băiețelului a mers în camera acestuia pentru a îl trezit. Însă după câteva încercări, în care a văzut că fiul său…
Anul 2021 nu a fost tocmai unul bun pentru Magaye Gueye. Fotbalistul a fost protagonistul mai multor scandaluri, iar după ce a iești pozitiv la testul antidopping și a fost dat afară de la Dinamo s-a mutat din România. Deși nu mai joacă pentru Dinamo, Magaye Gueye a fost unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști ai echipei. După plecare lui Aleix Garcia și a lui Borja Vale de la Dinamo, iubitul lui Laurette ajunsese să fie cel mai bine plătit fotbalist al echipei. Se pare că pe vremea cât încă juca pentru „câini”, Magaye Gueye era primul atunci când…
Cu mulți ani în urmă, Nikita era în lumina reflectoarelor. Luptătoare făcea turul emisiunilor de televiziune, iar aparițiile sale stârneau de multe ori hohote de râs. Acum, Nikita, pe numele din buletin, Mihaela Ispas, a părăsit România și trăiește de mulți ani în Spania. Cu ce se ocupă? În trecut, Nikita era un personaj celebru, ce se bucura de atenția publicului. În urmă cu niște ani, luptătoare s-a retras din lumina reflectoarelor și a decis să înceapă o nouă viață, în Malaga, Spania. Femeia în vârstă de 46 de ani trăiește pe meleagurile spaniole alături de cele două fetițe ale…
Autoarea celebrei replici „Să fie pace”, Floricica Dansatoarea, a trecut de pe scena „iUmor”, în culisele emisiunii „Chefi la cuțite”. Acesta a mers în fața celor trei chefi pentru a își prezenta talentele culinare, iar apariția ei a surprins pe toată lume. Cum a intrat Floricica Dansatoare în bucătărie? Floricica Dansatoarea a făcut turul emisiunilor de televiziune și a ajuns și în bucătăria „Chefi la cuțite”. Aceasta nu ratează nicio ocazie de a apărea pe micile ecrane, așa că și-a scos în față și talentele culinare. Special pentru emisiunea de la Antena 1, Floricica Dansatoare a apelat la o schimbare…
Podoaba capilară este un element foarte important, mai ales pentru femei. Părul lungă, strălucitor și mătăsos este un vis frumos, la care multe dintre doamne și domnișoare cu greu reușesc să ajungă. Dacă în fotografiile din social media Loredana Chivu se mândrește cu un păr lung, bogat, aproape perfect, în realitate lucrurile stau diferit. Cum a ajuns să arate părul blondinei? Pentru un păr frumos este nevoie de multă muncă și disciplină, iar Loredana Chivu a picat testul la acest capitol. În mediul online, tânăra afișează o podoabă capilară de excepție, însă realitatea este alta. Din cauza folosirii excesive a…