O tragedie a avut loc în sânul unei familii din județul Gorj, chiar în ziua de Moș Nicolae.

Un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit fără viață, chiar de către mama sa. Femeia a sunat imediat la 112, însă din păcate pentru micuț nu s-a mai putut face nimic, declarându-se decesul.

Un copil de 13 ani din comuna Căpreni nu a mai apucat să se bucure de darurile primite de Moș Nicolae. Dis de dimineață, mama băiețelului a mers în camera acestuia pentru a îl trezit. Însă după câteva încercări, în care a văzut că fiul său nu răspunde, femeia a realizat tragedia ce se întâmplase. Aceasta a văzut că băiețelul nu mai respiră și a sunat imediat la 112.

La fața locului sau deplasat autoritățile și un echipaj de medici, însă, din păcate, pentru cel mic nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale fiind nevoite să declare decesul. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Tragedie într-o familie din Gorj, de Moș Nicolae. O mamă și-a găsit copilul mort în pat
Pexels

Care a fost motivul decesului?

În urma cercetărilor de la fața locului, oamenii legii au informat că nu au găsit urme de violență pe trupul neînsuflețit al băiatului de 13 ani. Copilul a fost transportat la Serviciului de Medicină Legală Gorj, unde s-a efectuat necropsia.

În urma efectuării necropsiei, medicii legiști au declarat că băiatul a fost intoxicat cu monoxid de carbon. În camera acestuia se afla o sobă, care probabil nu a fost curățată corespunzător.

 „La data de 5 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o femeie de 30 de ani, din comuna Căpreni, cu privire la faptul că l-a găsit pe fiul său de 13 ani, în pat inconștient. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj care a constatat decesul minorului și o echipă operativă constituită la nivelul subunității care a efectuat cercetarea locului faptei.

În urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au observat urme de violenţă la nivelul capului, trunchiului sau membrelor, acesta fiind transportat la Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj.