Reclamă

Sânziana Buruiană este mai fericită ca niciodată! Vedeta așteaptă venirea pe lume al celui de-al doilea copil. Chiar dacă urmează să devină mămăică pentru a doua oară, aceasta nu se sfiește să se afișeze în ținute extrem de sexy și cu burtica la vedere. Așa s-a întâmplat și de această dată, căci Sânziana a pus pe jar fanii din mediul online din nou.

Sânziana Buruiană este vedeta care face furori oriunde merge! Chiar și cu burtica de gravidă la purtător, vedeta atrage toate privirile celor din jur. Își pune de fiecare dată formele în evidență, fiind conștientă de faptul că deține destul de multe atuuri fizice.

Nu cu mult timp în urmă, Sânziana Buruiană a făcut marele anunț cum că va veni pe lume ce-al de-al doile copil al familiei. Este fericire mare în familia ei! Așa că nu putea rata ocazia de a le arăta și fanilor de pe rețelele de socializare burtica de care este extrem de mândră. Și nu oricum! Vedeta a optat pentru un costum de baie foarte sexy, de culoare verde. Se potrivește perfect cu culoarea ei de păr. A atras toate privirile, mai ales că sânii voluptoși îi erau foarte bine ieșiți în evidență.

Sânziana Buruiană încinge atmosfera chiar și însărcinată a doua oară!
Sânziana Buruiană încinge atmosfera chiar și însărcinată a doua oară!

Sânziana are grijă de toate, astfel că s-a gândit deja la numele copilului care va urma să vină pe lume. ”Noi ne-am gândit foarte mult, am zis să fie în memoria tatălui meu și să-l cheme Viorel, iar dacă este fată, să fie al bunicii mele: Ana Olga. Unul dintre nume am zis să i-l dedic ei, mai ales că se va naște în luna în care s-a născut ea. O să mă mai documentez. Numele meu preferat a fost mereu Isabela”, a mărturisit ea în cadrul unei emisiuni TV.


Reclamă

Share.

Mihaela are 22 de ani. A absolvit studiile la Facultatea de Litere, „Universitatea București” și activează în domeniu de 3 ani, lucrând la mai multe publicații.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro