În timpul lunii mai vom avea o surpriză majoră venită din partea companiei aplicației WhatsApp. Au de gând să lanseze un serviciu de plăți mobile și telefoane. Aceasta se va numi WhatsApp Pay, acest fapt fusese deja anunțat de Facebook.
Sistemul de plăți, WhatsApp Pay, va fi deschis pentru prima dată în India. La început pentru un număr limitat de utilizatori, undeva la 1 milion. Baza se va mări în funcție de evoluția acestei linii de testare. Această formă limitată este cererea autorităților statului indian. Acestea vor să urmărească modul în care funcționează aplicația, înainte de a lărgi orizontul accesului pentru cei 400 de milioane de utilizatori de WhatsApp. Pentru moment se încearcă plaja de utilizatori indieni pentru că acolo exista de ceva timp și funcția de transfer de bani prin intermediul aceleași aplicații.
Noua dezvoltare a aplicației de mesagerie s-a făcut pe baza unei licențe de la National Payments Corporation of India (NPCI). Serviciul urmează să fie adus la nivel global în scurt timp. Un studiu efectuat de KPMG arată că numărul plăților digitale din India a crescut, din luna august a anului trecut, cu 12,7 %. Și toate acestea reprezintă un puternic factor decisiv în decizia de a lansa pentru prima dată aplicația în rândul indienilor. Cu toate acestea se înhămează la o luptă foarte mare și grea cu platformele Amazon Pay, Google Pay si Paytm.
Există experți cibernetici care consideră că aplicația este o amenințare pentru ecosistemul bancar digital indian, fiind descoperite foarte multe vulnerabilități ale acesteia. CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, le-a spus analiștilor că WhatsApp Pay va fi lansat în mai multe țări în următoarele șase luni. Imediat după India ar urma Brazilia, Indonezia și Mexic.