TJ Miles este unul dintre cei mai râvniți burlaci din lumea mondenă.

Stilul lui extravagant le-a dat pe spate pe multe domnișoare, însă cele care speră la inima lui, trebuie să știe un detaliu. TJ Miles nu este deloc pregătit pentru a avea o relație.

Fără doar și poate, TJ Miles nu duce deloc lipsă de sinceritate. Influencerul a fost mereu asumat și a recunoscut că are o serie de defecte. Din cauza lor, orice persoană se gândește de două ori înainte de a se implica într-o relație cu el. Deși se învârte în lumea mondenă de mai bine de un an, se pare că nu este pregătit să își asume statutul de iubit într-o relație.

Ceea ce este de apreciat la influencer este faptul că niciodată nu a pretins că este perfect. Și nici că debordează de calități. Din contră, Miles recunoaște că problema este la el și este dată de faptul că nu poate fi fidel unei singure persoane. În plus, responsabilitatea unei relații îl cam sperie, cel puțin, momentan.

Motivul pentru care TJ Miles nu își dorește o iubită. Influencerul este curtat de zeci de domnișoare
Social media

TJ Miles spune „pas” relațiilor de lungă durată

TJ a declarat că se simte mult mai bine când știe că nu are de dat explicații și nici nu are obligații. Desigur, există femei în viața lui. Însă, nu are planuri serioase cu niciuna dintre ele. Ba mai mult, influencerul a declarat că are și foarte multe proiecte și treabă zi de zi, încât nu ar putea fi prezent 100% într-o relație.

Momentan, TJ Miles se mulțumește cu statutul de burlac și se simte foarte bine. Încă de când a început să fie prezent pe rețelele sociale a cucerit mii de domnișoare, iar publicul lui este unul foarte numeros. Acum TJ nu s-a mai implicat într-un niciun proiect TV, dar fanii îl știu că este imprevizibil. Tocmai de aceea, se așteaptă ca, în orice moment, influencerul să scoată așii din mânecă.

„Nu, nu există iubită, nici copii. Nu vreau iubită. E mai frumos fără iubită. Am prea multă treabă și nu vreau să mă complic cu o fată, că după aceea nu e corect pentru ea. Dacă nu se simte bine și o înșel… Mai bine să nu am titlul ăsta, să fiu liber. Nu pot să am o iubită, pentru că nu pot fi loial.”