Reclamă

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România vă informează că, dacă aveţi o persoană internată în 12 spitale din Bucureşti, puteţi dona sânge, iar acel sânge ajunge în mod specific la acel pacient (pacientul nu primeşte acelaşi sânge procesarea sângelui recoltat durează până la 24- 48 h dacă este valid, primeşte sânge similar). În Bucureşti există un sistem informatic care permite donarea pentru o anumită persoană.

Cele 12 spitale sunt : Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC „Foişor, Spitalul Clinic „Sf. Maria”, Spitalul Clinic Filantropia, Spitalul Clinic „Prof. dr. Panaint Sârbu”, Spitalul Clinic „Dr.I. Cantacuzino”, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr.C.Davila”, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul Clinic „Dr. Th. Burghele”, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Dr.V. Babeş”, Spitalul Clinic „N.Malaxa”, Spitalul Clinic de Copii „Victor Gomoiu”.

„Este foarte important ca populaţia din Bucureşti să ştie că poate dona pentru un pacient anume, dacă este internat într-unul din cele 12 spitale. Dacă o persoană merge la centrul de donare şi vrea ca sângele să ajungă la o persoană anume, spune acest lucru, iar sângele este trimis prin intermediul sistemului informatic la spital pentru acel pacient. Este o premieră pentru România şi este important ca acest sistem să fie utilizat şi pentru alte spitale şi alte localităţi”, a declarat Radu Gănescu, preşedintele Coaliţiei Organizaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România.

Sistemul informatic implementat în cele 12 spitale ale Primăriei Capitalei permite donatorului să opteze pentru ce pacient vrea să doneze. Proiectul, finanţat cu fonduri europene şi realizat de Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a devenit funcţional în spitalele Primăriei Capitalei din ianuarie 2019, şi de atunci, s-au transmis on-line aproape 3000 de comenzi de produse sanguine.

Sistemul informatic permite crearea şi dezvoltarea unui registru naţional de evidenţă a donatorilor de sânge, precum şi gestionarea centralizată a stocurilor de sânge, în timp real.

Aceste unităţi sanitare sunt singurele, de stat, din România, înregistrate pe o platformă standardizată, automatizată, securizată, transparentă şi rapidă prin care cererile de sânge către centrul de transfuzii sunt plasate on-line.

Astfel, cererile de sânge sunt primite instantaneu, confirmarea comenzii se face tot online, iar pacientul beneficiază mai repede de transfuzia necesară.

Beneficiile acestui sistem sunt scurtarea timpului pentru rezolvarea mai rapidă a solicitărilor de sânge, un mod de lucru unitar pentru toate centrele de transfuzii, evidenţa stocurilor de sânge şi a componentelor sanguine precum şi monitorizarea lor în timp real, creşterea vitezei de răspuns a Institutului Naţional de Hematologie Transfuzională la nevoia sânge şi comunicarea rapidă şi intensificarea schimbului de informaţii între Institutul Naţional de Hematologie Transfuzională, Centrele de Transfuzii Sanguine din ţară şi Unităţile de Transfuzii Sanguine din spitale.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro