Sora Danielei Crudu, Ana, s-a măritat la finalul lunii iunie și a hotărât să se mute definitiv în Suedia, alături de soțul ei, Adrian Neagu. Nunta celor doi a avut loc în Italia, acolo unde locuiește mama celor două surori.
Sora Danielei Crudu s-a mutat în Suedia
Sora mai mică a Danielei Crudu s-a făcut fată de casă! Anul trecut, în luna septembrie, blonda s-a cununat civil devenind acum Ana Neagu, iar anul acesta a făcut cununia religioasă. Mirii au ales ales să se căsătorească într-un cadru de poveste, tocmai în Italia. Imediat după ce au făcut nunta, sora Danielei Crudu a anunțat că se va muta din România, pentru a-și urma soțul. Bărbatul locuiește acolo de ceva timp, iar acum plănuiesc să facă și un bebeluș.
„Mama s-a ocupat de nuntă. Ea mi-a găsit restaurant. Daniela m-a ajutat cu partea de video și fotografii, iar artiștii care ne-au cântat ne sunt prieteni, ne știam de mult timp. A fost o nuntă foarte frumoasă, între prieteni.
Pe soţ l-am cunoscut într-o scurtă vacanţă în Suedia. Ne-am îndrăgostit pe loc şi nu m-am mai întors acasă. Am venit pentru o vacanță și am rămas pentru totdeauna acolo. Pe 8 ianuarie 2021 ne-am văzut prima dată, pe 28 mai ne-am logodit și pe 18 septembrie am făcut cununia civilă. Iar pe 18 iunie anul acesta am făcut și nunta. M-a cerut la scurt timp după ce ne-am cunoscut, am zis Da! imediat. Şi acum sunt mai îndrăgostită și mai fericită ca înainte de nuntă. Pentru că îl ador pe soțul meu. Mă face să mă simt iubită”, a povestit Ana, pentru Click!
Ana Crudu a făcut nunta în Italia
Ana Crudu și partenerul ei, Adrian Neagu și-au unit destinele și în biserică, la finalul lunii iunie. Cei doi au făcut anul trecut cununia civilă. Petrecerea a fost una senzațională, mai ales că invitații au avut parte de recitalul unui lăutar celebru.
Mireasa a ales o rochie atipică zilelor noastre. Fără trenă și voal lung, paiete sau corset care să îi evidențieze talia. Ana a optat pentru o ținută fluidă, delicată, scurtă în față, cu o prelungire elegantă în spate. Pentru buchet, sora Danielei a ales cale albe, care au dat o notă aparte.