Reclamă

Elena Chiriac a venit cu forțe proaspete de la Survivor România.

Fosta concurentă are planuri mari pentru viitorul său, dar își dorește și să susțină anumite cauze. Într-un interviu acordat pentru cei de la Viba, Elena Chiriac a povestit despre ce ar face dacă ar câștiga premiul cel mare.

De ce a fost judecată

Ce planuri avea Elena Chiriac înainte de finalul ediției Survivor România 2022. De ce își dorea premiul cel mare
Instagram

“Aș investi banii în educația mea, în așa fel încât să îi pot înmulți în viitor. Țintesc departe și am planuri mari pentru viitorul meu. Îmi doresc să îmi susțin familia, să pot avea situația financiară care să-mi permită să am tot ce-mi doresc și să pot face bine în lume.

Vreau să susțin cauzele în care cred. Am fost de multe ori judecată pentru că îmi doresc prea mult sau că țintesc prea sus. Cred că, pentru a ajunge sus în viață, trebuie să știi cu adevărat ce-ți dorești, iar al doilea pas este să crezi în tine. Dacă eu nu cred în mine, nu o va face nimeni.”, a mărturisit sportiva în exclusivitate pentru viva.ro

De asemenea, Elena Chiriac a vorbit și despre tatăl sau. Atât ea, cât și fratele său au fost mereu susținuți în disciplina sportivă.

“Tatăl meu a pus foarte mare preț pe sport. Ne-a susținut întotdeauna pe mine și pe fratele meu în disciplina sportivă. Chiar și când familia nu avea o situație financiară prea bună, tata întotdeauna găsea bani pentru cantonamentele noastre.

El m-a învățat să nu renunț niciodată. El a fost mereu acolo să mă susțină în cariera sportivă. Fapt pentru care îi sunt veșnic recunoscătoare. Avem o comunicare bună, mă susține în tot ceea ce fac și este mereu acolo să mă îndrume și să mă protejeze.

Când sunt în România, ne vedem foarte des. Când sunt plecată,  vorbim aproape zilnic. Nu există nimic care să poată distruge relația tată-fiică pe care o avem.”, a adăugat Elena Chiriac pentru sursa menționată.


Reclamă

Share.

Alexandra Neacșu, are 24 de ani și e absolventă a Facultății de Artă Geo Saizescu. Îi plac foarte mult filmele sci-fi, cărțile horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membră fondatoare a „Teatrului Nou”.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro