Reclamă

Alexandra Duli a fost una dintre cele mai apreciate concurente de la Survivor România 2022.

Deși a fost văzută mereu cu zâmbetul pe buze, fosta concurentă a trecut prin momente mai grele după divorțul părinților. Cei doi s-au despărțit când Alexandra avea doar nouă ani. Invitată la PRO TV, Duli a vorbit despre mama sa și relația pe care o are acum cu tatăl său.

Marea schimbare

Ce a marcat-o pe Alexandra Duli. Concurenta de la “Survivor România” a trecut prin clipe grele după divorțul părinților
Instagram

„Mama mea a decis să facă o schimbare mare, să devină mai independentă. Ne-am mutat în Londra, aveam niște neamuri acolo, ne-au ajutat să ne mutăm.

Era foarte ciudat. Am avut o copilărie foarte frumoasă în România, dar în Londra nu știam limba, nu știam pe nimeni.

Eram doar eu, mama mea și un ursuleț. Nu am avut prieteni care erau din România. Nici ea nu știa engleză. Am luat-o de la zero amândouă.”, a povestit Alexandra Duli.

De asemenea, blondina a mărturisit că îi simțea des dorul tatălui, fiind atât de departe de el.

„Cumva, am fost departe de tatăl meu toată viața mea. El a lucrat în foarte multe țări. Eram obișnuită să fiu la distanță de el, chiar dacă îi simțeam dorul întotdeauna și mi-aș dori să fie alături de mine. Înțeleg.

Poate sacrificiul lui a fost să fie la distanță de mine ca să mă ajute. Îmi lipsește întotdeauna. Încerc să-l înțeleg și pe el și el să mă înțeleagă pe mine.”, a adăugat aceasta.

Duli se înțelege foarte bine cu actuala soție a tatălui său. Chiar dacă nu au o relație strânsă, se gândesc unul la celălalt.

„Tatăl meu are o soție foarte frumoasă. Îmi place foarte mult de ea. Este foarte drăguță și foarte sufletistă. Mereu când mă duc în Italia, sunt primită foarte bine.

Tata m-a văzut la Survivor, mi-a și trimis un video foarte frumos. Nu avem o relație așa strânsă, dar e frumos să aud că și el s-a gândit la mine. Probabil că și el e foarte mândru de mine.”, a conchis Alexandra Duli.


Reclamă

Share.

Alexandra Neacșu, are 24 de ani și e absolventă a Facultății de Artă Geo Saizescu. Îi plac foarte mult filmele sci-fi, cărțile horror și adoră să gătească. În prezent cochetează și cu arta și este membră fondatoare a „Teatrului Nou”.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro