Reclamă

Un alt român atinge succesul de la Hollywood. Actorul Florian Munteanu va apărea în curând în sezonul trei al serialului „Vikingii: Valhalla”, difuzat pe Netflix. Acesta este extrem de bucuros de rolul primit și este dornic să vadă reacția oamenilor atunci când își va face apariția pe micile ecrane.

Florian Munteanu o să poată să fi văzut de către doritori în serialul „Vikingii: Valhalla”. Actorul va interpreta rolul generalului bizantin Georgios Maniakes (secolul XI), care va conduce o revoltă împotriva lui Constantin al IX-lea Monomahul, împărat al Imperiului Roman de Răsărit.

„Sunt foarte mândru că fac parte dintr-un serial grozav, cu o distribuție remarcabilă care se întâmplă să fie una dintre preferatele mele din ultimii ani (…) Interpretarea unor roluri mai emoționale și dramatice a fost întotdeauna un obiectiv principal. Ajungem acolo. Super entuziasmat pentru acesta”, a transmis Florian Munteanu pe Instagram.

Florian Munteanu nu este pentru prima dată la Hollywood. Acesta a mai apărut în producții precum  „Creed 2” și „Shang-Chi și Legenda celor zece inele”.

Succes peste hotare! Cine este românul ca va apărea în serialul „Vikingii” de pe Netflix
Social media

Cine este Florian Munteanu?

Florian Munteanu are 31 de ani și locuiește în prezent în Germania. Acesta a muncit mult pentru a ajunge unde este acum și nu s-a dat niciodată bătut. A practicat diverse sporturi de la o vârstă fragedă, apoi a profesat în unele dintre ele, iar mai târziu a descoperit și pasiunea pentru actorie.

„Nu ştiu dacă oricine este făcut psihic pentru treaba asta. Până la 14 ani am făcut 6-7 sporturi în acelaşi timp: fotbal, baschet, box, handbal, înot, tenis. La 14-15 ani a trebuit să decid cu ce vreau să rămân. Am decis să rămân cu handbalul şi boxul. Tatăl meu a decis să mă ducă şi la sală pentru a-mi dezvolta musculatura. Apoi am renunţat la handbal şi am rămas cu boxul şi fitnesul. De când am 18 ani, acum am 27, mă antrenez zilnic două ore. Devine ca un drog. Odată ce ai început, nu te mai poţi opri.

În 2016 l-am cunoscut prima dată pe Eduard Irimia. Atunci am zis la revedere visului de a face box şi am rămas cu actoria. Am început să fac primele mele proiecte pe cinematografie, în Germania, unde locuiesc. Eduard Irimia, când m-a văzut prima dată, mi-a zis că eu nu sunt făcut pentru box, ci pentru mai mult. Mi-a spus direct că eu sunt făcut pentru film: după cum arăt, după cum vorbesc.”, a declarat Florian Munteanu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro