Reclamă

Cu siguranță, toată lumea știe că leușteanul este una dintre plantele preferate ale gospodinelor. Și acest lucru pe bună dreptate, pentru că dă preparatelor o aromă deosebită și, totodată, are un șir lung de beneficii pentru sănătatea oricărei persoane. Cu toate acestea, leușteanul, desi este o plantă aromatică,  este contraindicat persoanelor care suferă de diverse afețiuni.

De ce nu este indicat să pui leuștean în ciorbă?

Deși leușteanul este bogat în vitamine și favorizează reducerea semnificativă a tumorilor și inflamațiilor, consumul acestei plante poate avea, fără doar și poate, efecte adverse pentru anumite categorii de persoane. S-a constatat că leușteanul are un efect iritativ în infecțiile renale atunci când este administrat în cantități destul de mari, cât și pe perioade destul de lungi de timp. Consumul leușteanului nu este recomandat femeilor însărcinate. Acesta se poate folosi, dacă doriți neapărat, într-o cantitate limitată în timpul alăptării, respectiv maximum 3 g pe zi. Specialiștii au constatat că această plantă crește lent nivelul de sodiu din sânge și, implicit, tensiunea. Așadar, consmului leușteanului este contraindicat și persoanelor care suferă de hipertensiune.

De ce să nu pui leuștean în ciorbă. Ce afecțiuni contraindică consumul acestei plante
Acasă.ro

Care sunt beneficiile consumului de leuștean?

Deși are și efecte adverse, leușteanul este o plantă aromatică care deține și câteva proprietăți benefice pentru sănătatea organismului:

  • Elimină bacteriile ce provoacă inflamația tractului urinar;
  • Are un rol important în ameliorarea durerilor de stomac și te poate scăpa de crampele abdominale, balonare, colici la copii, gaze intestinale și diaree;
  • Are un rol deosebit în ameliorarea durerilor menstruale, având puterea să regleze ciclul menstrual;
  • Este un stimulator în ceea ce privește pofta de mâncare și tratează diferite tulburări digestive;
  • Prin aplicarea sa direc pe piele sub formă de cremă, leușteanul ameliorează acneea sau simptomele psoriazismului. Catifelează pielea și o ajută în procesul de prevenire a ridurilor.
  • Etc.

Frunzele de leuștean conțin o cantitate semnificativă de uleiuri volatile, de-a dreptul, aromatice. Cumarina, compusul chimic care dă leușteanului acel gust ușor amărui, are numeroase efecte benefice în osteoporoză, septicemie și astm.


Reclamă

Share.

24 de ani, absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. Conectată în permanență la tot ce se întâmplă în mass-media, a dat dovadă de pasiune, perseverență și muncă, pregătind buletine informative de actualitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro