Reclamă

Tzancă Uraganu este unul din cei mai ascultați maneliști ai momentului. Este un real fenomen al topurilor muzicale de fiecare dată când lansează o piesă, și un adevărat cuceritor când vine vorba despre femei. Puțin știu însă, cum arăta vedeta înainte să prindă gustul celebrității.

Tzancă Uraganu are un succes formidabil și nu are nicio melodie care să nu fi ajuns în trending pe Youtube. Artistul are un număr impresionant de fani pe rețelele de socializare care îl susțin și îl motivează cu fiecare ocazie.

Cu toate că pare foarte transparent cu urmăritorii lui, Tzancă a încercat să le arate doar vedeta Tzancă Uraganu, nu și omul din spatele faimei. Numele său real este Andrei Velcu, iar apelativul „Uraganu” provine de la Nicolae Guță. În timpul unui concert, manelistul l-a numit pe Andrei Velcu „Uraganul muzicii” și așa i-a rămas numele.

Cum arăta Tzancă Uraganu în tinerețe

Deși manelistul nu are decât 31 de ani și este în floarea vârstei, s-a schimbat foarte mult vizual față de acum câțiva ani. Acesta avea câteva kilograme în minus, freza aranjată diferit și nu purta haine de firmă. Dar așa este începutul pentru toată lumea!

Cum arăta Tzancă Uraganu, atunci când nu îl cunoștea nimeni. Transformarea e radicală. Foto
Arhivă personală

Acesta are un talent incredibil care l-a făcut să devină foarte cunoscut și duce o viață de lux. „Tinerelul” din imagine este acum un domn respectat care a reușit să acumuleze o avere din muzica pe care o cântă.

Cum a devenit cunoscut Tzancă Uraganu

Tzancă Uraganu realizeaza muzică cu mult timp înainte să îl descoperim noi. Acesta era pe atunci doar un tânăr timid cu potențial. Nu avea foarte multă experiență și își încărca singur videoclipuri pe un cont de Youtube.

Până în anul 2014, numai fanii adevărați și loiali auziseră de el. Andrei nu își găsise încă numele de scenă și se prezenta drept Tzancă de la Ploiești. Nicola Guță l-a ajutat enorm să se remarce și chiar el i-a creat dintr-o coincidență inspirată, numele actual de scenă. Astăzi, elevul a devenit maestru. Tzancă Uraganu și-a îndeplinit visul și a ajuns în topul maneliștilor din țară.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Educației din cadrul Universității din București. Și-a făcut debutul în presă la Substanțial.ro și este determinată să ajungă departe în acest domeniu. De mică este pasionată de scris și este curioasă de tot ce se întâmplă în lumea mondenă. Are o personalitate puternică și este mereu gata de o nouă aventură, iar visul ei este să se facă remarcată în presă. Alexandra este gata să vă pună la curent cu tot ce mișcă printre vedete!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro