Corsetele modelatoare au devenit din ce în ce mai mult populare în vremurile noastre. Sunt percepute ca fiind o soluție salvatoare pentru cei au o viață sedentară și care nu dispun de suficient timp pentru a se antrena în sălile de sport.
După cum bine se știe, în trecut, numeroase femei doreau să-și accentueze talia. Ei bine, fiind dominate de această dorință arzătoare, ajungeau să se încorseteze până în punctul în care își afectau respirația. La fel ca acum, și atunci exista un tipar de corp feminin ideal, cel de clepsidră, care punea în evidență coapsele, talia și bustul. Pnetru acest lucru, corsetele erau soluția, fiind strânse atât de tare cu șnur, chiar până la refuz. În felul acesta, femeile puteau să-și evidențieze taliile.
În lumea contemporană, această idee încă se regăsește în mentalitatea multor femei. Dar, cu toate acestea, s-au creat alternative. Acest lucru face referire la faptucă actualele corsete au un impact mai puternic. În primul rând, atenuează liniile corpului în zonele în care există disproporționalitate fie din cauza pielii lăsate, fie din cauza depozitelor de grăsime.
Totodată, corsetele modelatoare joacă un rol deosebit și la redefinirea liniilor corporale, în sensul că au efecte de slăbire. Explicația este următoarea: materialul din care sunt realizate susține efectul termic. Astfel, acționează asupra nivelului de transpirație. Pe această cale, corsetele modelatoare ajută la redefinirea anumitor zone.
La ce ne ajută corsetele modelatoare?
De asemenea, corsetele modelatoare ajută și la postura în sine. Acestea sunt fixate fix în zona abdomenului, dar parțial și pe zona de coloană. Astfel, „obligă”, purtătorul să adopte poziția dreaptă. Nu în ultimul rând, datorită senzației de căldură produsă, corsetele modelatoare pot ameliora durerea lombară, durerea de hernie sau de abdomen.
Corsetul modelator este recomandat să fie purtat, în mod constant, câteva ore pe zi. Multe dintre corsetele modelatoare sunt croite în așa fel încât să nu producă disconfort și să nu deranjeze. Corsetele modelatoare se pot purta oricând, atât în intimitatea locuinței, cât și în public.
În consecință, corsetele modelatoare nu constituie o soluție rapidă de a pierde în greutate. Sunt doar un sprijin în acest proces. La bază stau alimentația sănătoasă și exercițiile fizice regulate.
Sursă foto: clessidra