Lumea islamică a fost puternic afectată de un tablou.

Imaginea reprezentată în pictură a fost considerată nepotrivit. Tabloul reprezintă una dintre cele mai controversate lucrări ale lui Osman Hamdi Bey, „Mihrap”, numită și „Geneză” realizată în aul 1901. Se pare că modul în care redă poziția sa față de religia islamică este cea care a deranjat foarte mult. Pot fi regăsite foarte multe elemente care sunt ceva ce am putin numi blasfemii.

Dacă ne uităm atent la tablou putem remarca pentru început faptul că tânăra este așezată pe un rahle (adică un suport de citire a Coranului). Aceasta este așezată cu spatele la mihrap, nișa orientată către Mecca, locașul sfânt al islamicilor. Femeia tânără este însărcinată, îmbrăcată în haine de secol al XIX- lea în nuanțe de galben. Printre documentele care se află la picioarele ei se numără și Zend-i-Avesta, cartea sfântă a zoroastrienilor, dar și un Coran, iar pe una din cărți se regăsește și semnătura artistului.

Lumea islamică scandalizată de un tablou

Tabloul a fost considerat de mulți experți un „manifest al seculrismului”. Ații au considerat că este o replică oentru o scluptură pictată, Tanagra, realizată în anul 1890 de  Jean-Léon Gérôme. Multe  voci au considerat că este o blasfemie adusă islamului. Cu toate acestea nimic din viața și din celelalte opere ale lui Osman Hamdi Bey nu susține această ipoteză. Artistul este un adept al Tanzimatului, o orientare ideologică a occidentalizării. Dar Osman Hamdi Bey și-a exprimat în multe rânduri afilierea sa față de religia mahomedană și respectul față de valorile otomane.

Acesta considera că lumea islamică are nevoie de valori și instituții occidentale pentru a supraviețui în condițiile secolului al XIX-lea. El vede în tânăra însărcinată o reprezentare a Turciei care ar fi capabilă să întoarcă spatele trecutului și deschisă spre un viitor tolerant și evoluat. Acesta a folosit un patern din realitate pentru reprezentarea Turciei. Este o tânără armeancă, fiica cameristei a celei de-a doua soții a pictorului, Marie/Naile Hanim.