Autor: Claudia Ioana

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

În urmă cu câteva luni, Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil își jurau iubire veșnică în fața lui Dumnezeu. Nunta celor doi a fost una de poveste, doar că nu mulți dintre cei invitați știu că acest eveniment nici măcar nu era planificat. Iar asta pentru că nici modelul și nici prezentatorul TV nu și-au dorit să organizeze un asemenea eveniment.  Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, în ciuda faptului că nu se cunosc de prea mult timp. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere, iar conexiunea puternică i-a convins să…

Read More

Anul acesta, Bogdan de la Ploiești și-a propus să se mute la propria casă, o casă pe care a ridicat-o din resurse propri, așa cum era de așteptat. Artistul nu a lucrat singur, ci a apelat la ajutorul unui arhitect, dar, în ciuda faptului că și-a ales echipa pe sprânceană, tot a scăpat o gafă destul de evidentă. Bogdan de la Ploiești este unul dintre maneliștii cei mai de succes de la noi din țară care, în ultimii ani a încasat sume record în urma pieselor lansate și a concertelor susținute. Marele lui noroc a fost faptul că nu a…

Read More

Adela Popescu este una dintre cele mai cunoscute actrițe și prezentatoare TV de la noi din țară. De-a lungul timpului, aceasta a ales să fie extrem de transparentă cu fanii ei, astfel că nu a avut niciodată secrete față de ei. Însă, la un moment dat, a aflat pe propria piele că această sinceritate vine la pachet și cu un preț care trebuie plătit. Adela Popescu a fost mereu transparentă cu fanii ei din online și nu numai. Vedeta a recunoscut de multe ori că au fost momente în care a fost cel mai bun paparazzo pentru ea, în sensul…

Read More

Cleopatra Stratan și Edward Sanda au reușit să demonteze toate miturile conform cărora tinerii nu se pot implica serios în mariaje. Cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă, iar căsnicia pare că le priește de minune. În plus, au reușit să treacă și unul dintre cele mai grele teste. Cleopatra Stratan a fost mereu în lumina reflectoarelor și a dat lovitura în industria muzicală la câțiva anișori, atunci când spune că îl așteaptă pe Ghiță la portiță. Ani mai târziu, fiica lui Pavel Stratan l-a întâlnit pe Ghiță al ei, doar că numele lui este…

Read More

De ceva vreme, fanii nu au mai auzit nimic de Margherita de la Clejani. Se pare ca fata lui Ioniță și a Vioricăi s-a cumințit și a lăsat-o mai moale cu aparițiile scandaloase. Ba chiar spune că s-a cumințit și a găsit alte variante mult mai „sănătoase” în care să își investească timpul și energia. Margherita de la Clejani a avut norocul de a se naște în una dintre cele mai cunoscute familii de artiști de la noi din țară. Talentul este la el acasă în familia brunetei și, așa cum era de așteptat și ea a avut momente în…

Read More

Christina Aguilera este una dintre artistele care nu mai au nevoie de nicio prezentare, dată fiind cariera ei uimitoare la care a muncit ani de zile. Artista stă la loc de cinste alături de alte nume importante din industria muzicală, iar tot meritul este doar al ei. Însă, ceea nu știe multă lume este faptul că Aguilera nu este deloc străină de țara noastră, ba chiar a vizitat-o în urmă cu ceva ani. Christina Aguilera este o sursă de inspirație pentru artiștii din ziua de azi și nu numai. Cariera ei este una impecabilă și se poate lăuda cu un…

Read More

Nu mai este niciun secret faptul că, de ani buni, anumite site-uri se folosesc de imaginile unor vedete cunoscute pentru a-și promova produsele. Nu este nimic greșit până aici, doar că, de cele mai multe ori, aceste imagini au fost preluate fără a se cere acordul celebrităților în cauză. Din păcate, nici Bianca Drăgușanu nu a scăpat de acest fenomen. Înșelătoriile pe internet sunt la ordinea zilei, tocmai de aceea, specialiștii, dar și vedete trag un semnal de alarmă pentru ca fanii să fie foarte atenți cui și unde dau datele personale. În ultima vreme, s-a creat un trend din…

Read More

La aproape o lună de la explozia de la Crevedia, o nouă tragedie s-a produs în această dimineață, în Călimănești. Explozia care pare trasă la indigo cu cea de la Crevedia s-a produs la Călimănești, pe șantierul Autostrăzii Moldovei. În urma acestui episod tragic, bilanțul numără 4 persoane decedate, dar și altele rănite, prezentând arsuri pe suprafețe mari din corp. În urmă cu câteva ore, la Călimănești s-a produs o explozie atât de puternică, încât flăcările ei au fost vizibile chiar și de la 4.5 kilometri depărtare. Totul s-a întâmplat pe șantierul Autostrăzii Moldovei, în jurul orei 01:00, în noaptea…

Read More

Pescobar, patronul celebrelor restaurante Taverna Racilor nu trece prin cea mai bună perioadă a sa. Zilele acestea, inspectorii ANPC au pus lacătul pe afacerile lui din București și din Timișoara, asta după ce au descoperit o serie de nereguli. Pescobar susține că totul este o răzbunare politică și că restaurantele lui au funcționat mereu conform normelor. Pescobar este unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai controversați afaceriști din peisajul din Capitală. Acesta s-a făcut remarcat datorită excentricităților sale, a profitat de asta și și-a promovat afacerea așa cum a știut el mai bine. Însă, asta a venit la pachet…

Read More

Ultimele 24 de ore au fost unele destul de agitate pentru lumea celor care promovează jocurile de noroc sau oferă cursuri de îmbogățire peste noapte. Călin Donca a fost reținut ieri într-un dosar care nu îi face deloc cinste, dar odată cu numele lui au mai fost vehiculate și alte nume celebre, precum cel al lui Dorian Popa. Călin Donca este unul dintre cele mai cunoscute persoanaje din online și nu numai. Acesta se prezenta ca fiind un om de afaceri care a atins succesul după ce a muncit din greu. Însă, se pare că munca lui nu a fost…

Read More

Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică de la noi din țară. Aceasta are o relație specială cu fanii și nu este de mirare că le spune totul și că nu are deloc secrete față de ei. Recent, artista le-a dat tuturor o veste pe care nimeni nu se aștepta să o audă. Niciodată nu este prea târziu să te întorci pe băncile școlii, iar Carmen de la Sălciua este cea mai concretă dovadă. Artista are milioane de fani, a cucerit întreaga țară cu piesele ei, dar se pare că nu se…

Read More

Anca Serea este pusă pe fapte mari anul acesta. Soția lui Adi Sînă pare că a stat mult pe gânduri și a decis să transforme una dintre pasiunile ei într-o sursă de venit. Ba mai mult, are încredere în ideea ei de business, mai ales că nu sunt prea multe femei care să facă asta în Capitală. Anca Serea este un exemplu de putere și ambiție pentru toți cei care o urmăresc și nu numai. Vedeta este o mamă exemplară și, în ciuda faptului că timpul ei este destul de limitat, iar programul este încărcat, aceasta știe cum să se…

Read More