Gigi Hadid are o viață amoroasă destul de tumultoasă, iar anul 2019 de pare că nu a fost anul său norocos.
În luna ianuarie a acestui an ea și-a anunțat public despărțirea de Zayn Malik, membrul trupei One Direction. Cei doi au avut o relație foarte frumoasă de 2 ani, însă totul s-a sfârșit brusc. Atât Zayn cât și Gigi au preferat să își păstreze viața amoroasă privată și au încercat să se abțină de la declarații legate de acest subiect.
Se pare că vedetele nu erau compatibile, în ciuda faptului că țineau foarte mult unul la celălalt.
Gigi Hadid a încercat să treacă peste relația cu Zayn și a avut o scurtă legătură cu Tyler Cameron. Recent, cuplul s-a despărțit, fiind împreună doar două luni.
Tyler a declarat că au rămas prieteni foarte buni, descriind-o pe Gigi ca un om minunat și frumos.
Totuși, cum rămâne cu Zayn și Gigi?
O sursă apropiată a acestora a declarat recent că ei au început din nou să vorbească, în ciuda neînțelegerilor din trecut. Se pare că modelul are încă sentimente foarte puternice pentru fostul său iubit, mai ales că au un trecut împreună și au împărțit atât de multe clipe frumoase.
Cu toate astea, Zayn și Gigi nu s-au împăcat. Bărbatul mai are multe probleme de rezolvat, iar Gigi are nevoie de timp să își pună ordine în gânduri.
Fanii așteaptă totuși să îi revadă împreună și și-au pus toate speranțele că acest lucru va mai fi posibil într-o zi.